Video CALCUL. Câţi bani câştigă în 3 ani un român care cumpără titluri de stat Tezaur. Două scenarii
Inflaţia "mănâncă" şi din economiile românilor. Cei care pun deoparte sunt taxaţi, nu recompensaţi şi asta pentru că, în timp ce nivelul inflaţiei trece de 16 la sută, nicio bancă din România nu a crescut dobânzile la depozite mai mult de 9 la sută. Nu putem evita scumpirile, dar putem să pierdem mai puţină putere de cumpărare dacă ne chibzuim mai bine, spun analiştii. Iată câteva soluţii de înmulţire a banilor noştri.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ca să alegem metoda de economisire care ni se potriveşte cel mai bine, trebuie să ştim din capul locului în cât timp am putea avea nevoie de respectivii bani şi pentru ce. "Dacă e o sumă mai mare de bani fiindcă urmează să facem o investiţie imobiliară, recomandarea mea ar fi să rămânem, poate, pe depozite în euro", sfătuieşte Adrian Asoltanie, consultant financiar.
CALCUL: Câţi bani am strânge cu titluri de stat Tezaur. Două scenarii
Chiar dacă dobânzile pentru depozitele în euro sunt mici, avantajul este că eliminăm riscul de schimb valutar, având în vedere că tranzacţia se va face, cel mai probabil, tot în euro.
Să presupunem că avem 70.000 de euro pe care vrem să-i ţinem într-un depozit la bancă. Dacă îi depunem acum, cea mai bună dobândă din piaţă este de 2,5%, iar suma acumulată, în trei ani, după aplicarea impozitului pe dobândă, de 10%, este de 74.725 de euro. "Avem şi posibilitatea să ne uităm şi la soluţii care vin direct din partea guvernamentală prin aceste emisiuni Tezaur. Ele au fost la randamente bune, undeva la jumătatea inflaţiei", spune Andreea Nica, analist financiar.
Dacă am avea strânse cinci salarii medii pe economie, adică 17.825 de lei, şi am vrea să cumpărăm titluri Tezaur la 8%, în trei ani vom strânge 22.103 lei. În al doilea scenariu, dacă i-am depune într-un depozit în lei, la bancă, am strânge doar 19.892 lei. Într-un alt scenariu, dacă nu avem cele cinci salarii medii economisite, dar vrem să ajungem la această sumă, putem pune deoparte lunar 531 de lei la o dobândă de 8%. Ne va lua în jur de trei ani.
Metode pentru a economisi bani
"Vedem la nivelul anului 2022 că economiile populaţiei au crescut, sunt peste 19 miliarde de lei care au intrat în depozite în 2022. Sunt anumite familii care au economisit mai mult, alte familii care, după cum ştim, nici măcar nu au un cont bancar", adaugă Andreea Nica, analist financiar.
Sunt şi români care aleg mai multe instrumente de economisire, în funcţie de venituri. "Fondurile mutuale, pe care le găseşti la majoritatea băncilor din România. Acestea oferă, pe termen lung, nişte randamente de 9-10% pe an", susţine Adrian Asoltanie, consultant financiar.
Tot mai multe investiţii la Bursă
Şi investiţiile la bursă îi tentează pe români. Bursa de Valori Bucureşti a ajuns anul trecut la un număr record de investitori. Orice metodă aţi alege, important este să încercaţi să puneţi bani deoparte, lună de lună. Nu vă scapă de inflaţie, dar veţi pierde mai puţin din puterea de cumpărare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰