Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii, campioni la aruncarea alimentelor: trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. Câte kilograme de mâncare aruncă un singur român într-un an

Risipim mâncarea în cantităţi industriale si aproape jumătate din mâncarea aruncată anual provine din gospodăriile noastre. Specialiştii spun că fiecare poate lua măsuri simple: să cumpărăm mai puţin şi să renunţăm la frigiderele pline.

de Ingrid Tîrziu

la 13.03.2024 , 20:59

Faci economie şi salvezi şi planeta. Este lecţia pe care Gabriela a învăîţat-o pe pielea ei. Merge la cumpărături doar cu lista şi nu aruncă nici măcar o fărâmă de mâncare. 

Gabriela: Ce aplic foarte bine este tehnica frigiderului cât mai clar, cât mai aerisit. Iar la sfârşitul săptămânii frigiderul trebuie să fie aproape gol. Avem compostul, adică resturile vegetale pe care putem să le punem deoparte. Aceste resturi pot să se transforme în câteva luni în aurul grădinarului. 

Dar nu sunt mulţi români care îi urmează exemplul. 

Vezi și

În ţara noastră 40% din risipa alimentară vine chiar din gospodăriile noastre. Aşa se face că aruncăm câte 75 de kilograme de alimente pe an. Asta înseamnă că trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. 

Pe acelaşi subiect

Localnic: Nu cumpăr mai mult decât pot să mănânc şi prefer să cumpăr mai des şi mai fresh. 

Cel mai des ajung la gunoi alimentele pe care ar trebui să le consumăm zilnic. 

Fabius Antal, specialist în wellbeing: Avem pâinea, care cred eu că este printre cele mai aruncate, avem fructele care dacă nu le consumăm în 3-4 zile ajung aşa. Un sos de roşii, în general nu-l folosim pe tot. Şi va dezvolta floare şi gaz. 

Şi bucătarii confirmă: creativitatea în bucătărie ne scapă de risipa alimentară. 

Cezar Munteanu: Dacă e vorba de verdeaţă, pot să fac un pesto de verdeaţă. La carne, uitaţi-vă la pachetele care au reducere în magazin. Dacă aţi luat foarte mult, încercaţi să vă pregătiţi carnea pentru micul dejun. Să o gătiţi la cuptor, la final puneţi un praf de usturoi şi aveţi un mezel. 

În plus, este important să ştim şi diferenţa dintre termenul de garanţie şi termenul de expirare. . 

Lidia Nica, director Executiv Romalimenta: În cazul produselor perisabile, pe care găsim expresia expiră la, este de reţinut faptul că produsele sunt sensibile şi nu este recomandat ca după dată să le mai consumăm. În schimb, în cazul produselor neperisabile. Nu-i nicio problemă să le consumăm şi după, a se consuma de preferinţă. Vorbim de paste, de biscuiţi.

România risipeşte anual aproximativ două tone şi jumătate de milioane de alimente. Legea risipei alimentare adoptată recent îi obligă pe comercianţi să doneze sau să vândă accelerat mâncarea aproape expirată. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Românii, campioni la aruncarea alimentelor: trei sferturi din ceea ce mâncăm ajunge la gunoi. Câte kilograme de mâncare aruncă un singur român într-un an