Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rata unui român cu credit de 250.000 de lei pe 30 de ani, în funcţie de IRCC sau ROBOR. Care e diferenţa

Povara ratelor în lei va scădea în lunile următoare. Banca Naţională menţine dobânda-cheie la 7%. Decizia vine în contextul în care şi inflaţia dă semne că urmează un trend descendent. Ratele în euro, în schimb, vor continua să crească.

de Greta Neagu

la 04.04.2023 , 21:04

Banca Naţională nu a mai crescut dobanda-cheie, cea care dă tonul în piaţă. Frânează, astfel, creşterea ratelor pentru creditele în lei. "Estimările sunt de uşoară scădere a dobânzilor. Scăderea, însă, nu cred că va veni atât de abrupt. Vorbim de o scădere spre un interval de 2-3%, probabil 18-24 de luni", spune Alexandra Smedoiu, analist financiar.

Evoluţia dobânzii-cheie

"În ultimul an, dobânda de referinţă a crescut constant. În aprilie 2022 era la nivelul de 3%. Şapte luni mai târziu s-a dublat, iar în ianuarie 2023 a atins vârful de 7% - un prag la care s-a menţinut până astăzi. În continuare, IRCC este sub nivelul ROBOR la trei luni", explică Greta Neagu, reporter Observator.

Vezi și
  • Dobânda-cheie aprilie 2022: 3%
  • Dobânda-cheie noiembrie 2022: 6,75%
  • Dobânda-cheie ianuarie/februarie 2023: 7%
  • Dobânda-cheie aprilie 2023: 7%
Pe acelaşi subiect

CALCUL: Ratele, în funcţie de IRCC sau ROBOR

"Dacă luăm exemplul unui împrumut de 250.000 de lei, contractat pe 30 de ani, diferenţa de rată între cei doi indici este de 160 de lei. Asta în condiţiile în care a fost şi de 900 de lei. Veştile bune vor veni abia spre finalul anului, când IRCC şi ROBOR se vor stabiliza în jurul valorilor de 6% - 6,5%, iar inflaţia scade sub 10 procente", continuă Greta Neagu, reporter Observator.

"Faţă de valorile mici cu care eram obişnuiţi, trei, patru, cinci la sută - este, totuşi, o inflaţie mare. Însă vedem, deja tendinţa de scădere", adaugă Alexandra Smedoiu, analist financiar.

Veşti rele pentru cei cu credite în euro

Românii cu credite în euro însă nu scapă de creşterea ratelor. Banca Centrală Europeană este aşteptată să majoreze din nou dobânda-cheie, ceea ce va duce, în mod cert, la creşterea Euriborului. 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Rata unui român cu credit de 250.000 de lei pe 30 de ani, în funcţie de IRCC sau ROBOR. Care e diferenţa