Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Vai capul meu, îmi tremură picioarele şi mâinile". Ce facturi la întreţinere a primit un bărbat din Bucureşti, iarna

Întreţinerea le dă fiori reci bucureştenilor. Aproape 400 de asociaţii de locatari din Bucureşti au restanţe uriaşe, adunate peste iarnă. Datoriile ajung la 100.000 de lei pentru o singură scară, pe lângă facturile la zi. Oamenii se tem că vor fi debranşaţi şi vor rămâne fără utilităţi. 

de Andreea Milea

la 04.04.2023 , 20:05

Scumpirea utilităţilor îi determină pe mulţi bucureşteni să apeleze la măsuri de economisire mai drastice ca-n comunism.

Reporter: Staţi cu lumina stinsă în apartament?

Anişor Drăghici, locuitor Sector 2: Da.

Vezi și

Reporter: De cât timp?

Pe acelaşi subiect

Anişor Drăghici, locuitor Sector 2: Ha, am numai cazuri excepţionale când o aprind. 

Locatarii aşteaptă cu frică următoarea factură la întreţinere

Anişor Drăghici aşteaptă cu frică următoarea factură la întreţinere, mai ales că a ieşit din iarnă cu restanţe de 4.000 de lei. 

Reporter: Cât v-a venit întreţinerea pentru luna trecută?

Anişor Drăghici, locuitor Sector 2: Mi-e şi frică să mă uit pe tabelul ăla. Nu vă pot explica. Îmi tremură picioarele şi mâinile când mă gândesc. Mănânc mai puţin acum, luna trecută am luat doar jumate din medicamente... 

Apelează la soluţii disperate.

Anişor Drăghici, locuitor Sector 2: Plec de acasă, mă duc şi mă plimb. Ca să nu stau în casă să consum. Îmi găsesc o motivaţie să nu mai consum. 

În acelaşi bloc sunt alte 60 de apartamente cu facturi restante. Adică jumătate dintre locatari. 

Mircea Paraschiv, preşedinte de bloc: Am avut surpriza să avem facturi în jur de 15.000 de lei pe scară şi aceste facturi au persistat si pe ianuarie şi pe februarie. Abia am început să plătesc facturile pe ianuarie. Cât mai aveţi de plată? S-a plătit in jurul la vreo 15%.

Datoriile depăşesc cheltuielile cu întreţinerea pe o lună

În multe alte blocuri, datoriile depăşesc cheltuielile cu întreţinerea pe o lună.

Aurel Cristea, preşedinte de bloc: Constatăm că fondul de rulment nu mai ajunge.

Reporter: Aţi avut vreodată restanţe atât de mari?

Aurel Cristea, preşedinte de bloc: Nu. Există riscul ca având datorii mari, să nu mai ai fond de rulment, să te debranşeze. 

Spre nemulţumirea celor care au plătit... "Copiii mă ajută, ăsta-i adevărul. Nu mă descurc fără copii. Nu e corect pentru că eu care plătesc şi sunt la zi, trebuie să am condiţii", povesteşte o bătrână. 

De teamă să nu rămână fără apă caldă şi căldură, cei mai mulţi au plătit doar factura la Termoenergetica.

Andreea Milea, reporter Observator: După majorarea gigacaloriei, Termoenergetica a înregistrat încasări record. De la proprietarii celor peste 500.000 de apt branşate la reţeaua de termoficare din Capitală, compania a încasat în medie, 500 de milioane de lei, într-o singură lună de iarnă.

Chiar şi aşa, pentru 11.000 de apartamente există restanţe. Termoenergetica anunţă că nu îi va penaliza. 

Claudiu Creţu, director Termoenergetica: Poziţia noastră este de a căuta soluţii amiabile astfel încât să intrăm in plată, nu se ajungă la debranşare.

18.000 de asociaţii de locatari sunt branşate la reţeaua de termoficare. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » "Vai capul meu, îmi tremură picioarele şi mâinile". Ce facturi la întreţinere a primit un bărbat din Bucureşti, iarna