Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rabla Local 2023. Problema cu care s-au confruntat oamenii la înscriere, în aplicaţia AFM

Rabla Local 2023. Anunţat cu surle şi trâmbiţe, programul Rabla Local a debutat luni cu stângul. Aplicaţia de pe site-ul Adminsitraţiei Fondului de Mediu s-a blocat încă de la primele ore ale dimineţii.  

de Clara Mihociu

la 31.07.2023 , 13:55

Rabla Local 2023 a început cu stângul. Mii de oameni care au încercat să depună cererile online s-au trezit că n-o pot face. Şi nici după ce a devenit activă, aplicaţia nu a funcţionat la parametri normali. 

Programul Rabla Local 2023

Programul Rabla Local se adresează celor care vor să scape de maşinile mai vechi de 15 ani. Stimulentul acordat pentru casarea şi radierea unui autovehicul uzat este de 3.000 de lei, din care 600 de lei sunt din banii suportaţi de cele 500 de primării înscrise în program, iar 2.400 de lei din finanţarea alocată din Fondul pentru Mediu.

Vezi și

"Specialiştii în IT din cadrul AFM lucrează la remedierea acestor probleme şi susţin că aplicaţia ar trebui să funcţioneze, cel puţin în teorie. Oamenii spun însă că întâmpină în continuare probleme şi aceasta ar funcţiona cu dificultate, după ce timp de aproape două ore în această dimineaţă, imediat după ce a început programul Rabla Local 2023, s-au înregistrat blocaje şi nu s-au putut face înscrierile", spune Clara Mihociu, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

"Mai precis, la momentul în care trebuiau să completeze chestionarele care arată că nu sunt roboţi se bloca sistemul şi trebuiau să ia toţi paşii de la capăt. Apoi, au continuat înregistrările, dar nu toate funcţionau din prima. Unii au fost nevoiţi să repete tot procedeul. De altfel, vorbim de un număr mare de persoane care ar fi încercat să aplice în acelaşi timp pentru programul Rabla Local. Într-o singură oră s-ar fi înscris în jur de 600 de persoane şi asta ar explica toate aceste blocaje", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.

Explicaţiile autorităţilor

"Din cauza numărului foarte mare de accesări, înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local se desfășoară într-un ritm mai lent. Până la ora 11 s-au înscris peste 600 de persoane fizice în cadrul programului prin intermediul aplicației. Echipa IT din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu lucrează pentru funcționarea în parametri normali ai aplicației în cel mai scurt timp.

Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului Rabla local începând de astăzi, 31 iulie și până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT), prin intermediul aplicației informatice.

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită", a scris AFM pe Faceook.

Românii pot astfel să-şi caseze maşinile mai vechi de 15 ani, fără să fie obligați să își cumpere una nouă. Dar au obligaţia ca în următorii trei ani să-şi achiziţioneze un vehicul cu o normă de poluare de minimum Euro 5. Important de menţionat, cei care solicită casarea trebuie să fie proprietarii în acte ai autoturismului de cel puţin 5 ani.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Rabla Local 2023. Problema cu care s-au confruntat oamenii la înscriere, în aplicaţia AFM