Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Minivacanță de 1 Decembrie. Cât costă un pachet de 4 nopți în Bucovina, cu SPA, piscină și saună

A venit minivacanţa. Urmează cinci zile libere în care vom sărbători Sfântul Andrei şi Ziua Naţională. Pentru cei care au vrut să facă ceva deosebit în aceste zile, pensiunile sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Iar, ca să nu îi prindă Ziua Naţională pe nepusă masă, hotelierii şi gazdele din Bucovina, una dintre destinaţiile favorite ale românilor de 1 Decembrie, se pregătesc de zor. Cel mai important? Meniul, gândit până în cele mai mici detalii, de la gustări, până la fel principal şi desert.

de Angela Bertea

la 29.11.2022 , 21:39

Tot felul de bunătăți vor întâmpina turiştii la pensiunile din Bucovina. La sosire, fiecare oaspete va primi turte delicioase şi afinată pentru a-şi încălzi inima. Ca distracţia să fie completă, unii administratori de pensiuni s-au gândit să sărbătorească două evenimente în unul. Taie porcul de Ziua Naţională.

Liviu Bazarcă, administrator pensiune: Pe 1 Decembrie vreau să fac un picnic răzăşesc cu renumita fasole cu ciolan. Cu lăutari. Oamenii vin cu cojoacele pe ei şi întindem o horă mare.

Dans şi mişcare după mesele copioase. Iar apoi, o binemeritată relaxare.

Vezi și

Liviu Bazarcă, administrator pensiune: O să am acele plimbări în Masivul Călimani. Pentru cei care sunt cu adrenalina le putem organiza şi plimbări cu snowmobilul. Sanie trasă de cai, trăsură.

Pe acelaşi subiect

Angela Bertea,reporter Observator: Pentru un răsfăţ complet, după o plimbare în natură, turiştii sunt aşteptaţi să se relaxeze la saună şi ciubăr. De aici pot admira inclusiv peisajul superb.

Puține șanse de a mai găsi camere libere, în Bucovina

Cine nu şi-a făcut rezervări rezervat pentru minivacanţă are slabe şanse să mai găsească vreun loc liber. Camerele s-au vândut încă de luna trecută.

Marius Focșăneanu, administrator pensiune: Am stabilit să facem un pachet de minim patru nopţi. La tariful de 1.520 de lei pe cameră. Cu mic dejun pentru turişti, acces la SPA, piscină, saună uscată sau umedă. Gradul de ocupare e 100%.

În Bucovina, preţurile n-au crescut mult faţă de anul trecut. Cele mai scumpe pachete ajung la 4.000 de lei pe cameră pentru patru nopţi.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri economice » Minivacanță de 1 Decembrie. Cât costă un pachet de 4 nopți în Bucovina, cu SPA, piscină și saună