Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Banca Angliei a decis cea mai mare majorare de dobândă de după 1995. Avertizează că Marea Britanie se confruntă cu o recesiune prelungită

Banca Angliei (BoE) a decis joi să majoreze dobânda de politică monetară cu +0,5%, cea mai mare creştere de dobândă de după 1995, chiar dacă se aşteaptă la o recesiune îndelungată, relatează Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 04.08.2022 , 15:55

Banca Angliei a decis cea mai mare majorare de dobândă de după 1995. Avertizează că Marea Britanie se confruntă cu o recesiune prelungită Banca Angliei a decis cea mai mare majorare de dobândă de după 1995. Avertizează că Marea Britanie se confruntă cu o recesiune prelungită - Shutterstock

Marea Britanie se confruntă cu o recesiune îndelungată și cu cea mai gravă presiune asupra nivelului de trai din ultimii 60 de ani, a avertizat joi Banca Angliei.

Cei nouă membri ai comitetului de politică monetară de la BoE au votat 8 la 1 pentru majorarea dobânzii de referinţă de la 1,25% până la 1,75%, acesta fiind cel mai ridicat nivel al dobânzii de bază de la sfârşitul anului 2008.

Această majorare a costului creditului cu 50 de puncte de bază decisă de BoE era aşteptată de majoritatea economiştilor intervievaţi de Reuters, în condiţiile în care băncile centrale se grăbesc să majoreze costului creditului pentru a ţine sub control explozia preţurilor.

Articolul continuă după reclamă

Marea Britanie se confruntă cu o recesiune care va şterge 2,1% din PIB

Pe acelaşi subiect

Banca Angliei a optat pentru cea mai mare majorare de dobândă de după 1995 chiar dacă în paralel a avertizat că Marea Britanie se confruntă cu o recesiune care va şterge 2,1% din PIB, o scădere similară cu cea din anii 1990 dar mai mică decât lovitura dată de pandemia de COVID-19 sau cea provocată de criza globală financiară din 2008-09.

Potrivit BoE, economia britanică ar urma să înceapă să se contracte în ultimul trimestru al acestui an şi să continue să se contracte pe întreg parcursul anului 2023, ceea ce ar însemna cea mai îndelungată recesiune de după criza financiară globală.

În total, Banca Angliei a majorat de şase ori costul creditului începând din luna decembrie şi până acum însă majorarea de joi este cea mai mare adoptată după 1995. Presiunile asupra guvernatorului Andrew Bailey şi colegilor săi s-au intensificat după recentele majorări de dobândă adoptate de Rezerva Federală americană, Banca Centrală Europeană şi alte bănci centrale.

Banca Angliei a repetat că este pregătită să acţioneze în forţă, dacă va fi nevoie, pentru a răspunde la presiunile inflaţioniste. În luna iunie, indicele preţurilor de consum în Marea Britanie a urcat la 9,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, de peste patru ori peste ţinta de 2% avută în vedere de BoE.

Conform celor mai recente prognoze, indicele preţurilor de consum ar urma să atingă un vârf de 13,3% în octombrie, şi va reveni la un nivel de 2% abia peste doi ani, pe măsură ce recesiunea îşi va face simţite efectele asupra cererii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Banca Angliei a decis cea mai mare majorare de dobândă de după 1995. Avertizează că Marea Britanie se confruntă cu o recesiune prelungită