Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania se confruntă deja cu recesiunea chiar dacă statisticile încă nu o arată - Bloomberg

Germania, cea mai mare economie din Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de probleme și s-ar putea afla deja în recesiune, notează Bloomberg. Biroul de statică federală indică faptul că producția a stagnat în cel de al doilea trimestru. Cu toate acestea, după cum explică analiștii, în realitate, a avut loc o contracție de 0,04%.

de Redactia Observator

la 29.07.2022 , 16:18

Statisticile oficiale indică o stagnare economică. Analiștii atrag atenția că economia Germaniei a început să se micșoreze. - Profimedia

Un declin în acest trimestru este, de asemenea, de așteptat și asta ca urmare a reducerii livrărilor de gaze naturale. Din această cauză, consumatorii industriali și domestici se văd puși în situația de a găsi soluții pentru o eventuală penurie de la iarnă. Economiștii de la Credit Suisse și Deutsche Bank au prezis contracții trimestriale din a doua jumătate până cel puțin în primăvară.

Producția economică, în pericol din cauza creșterii prețurilor

Teoriile economice folosite de majoritatea instituțiilor financiare internaționale susțin faptul că o țară se află în recesiune atunci când PIB-ul ei scade timp de două trimestre consecutive. În plus, semnalele din zona corporațiilor sunt, de asemenea, îngrijorătoare: Uniper, gigantul energetic, a fost forțat să ceară un pachet de salvare de 17 miliarde de euro. În plus, una din șase operatori economici industriali plănuiește reducerea sau chiar sistarea producției din cauza costurilor tot mai mari.

Articolul continuă după reclamă

Deficitul persistent de cipuri va opri producția la o fabrică Mercedes-Benz săptămâna viitoare, în timp ce scăderea încrederii consumatorilor se poate agrava dacă inflația rămâne ridicată, așa cum a prezis Bundesbank.

Din fericire, chiar dacă situația din prezent îi îngrijorează pe analiști, dar și pe oamenii obișnuiți, perspectivele de viitor se arată mai optimiste. Mai exact, Fondul Monetar Internațional estimează în acest an o creștere pentru Germania o creștere economică totală de 1,2% și de 0,8% în 2023.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Germania se confruntă deja cu recesiunea chiar dacă statisticile încă nu o arată - Bloomberg