Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Economia SUA a intrat în recesiune tehnică. Facebook a anunţat că va face concedieri. Se gândesc la asta şi Google, Amazon sau Tesla

Criza economică globală pare tot mai aproape, iar giganţii IT americani sunt primii care trag semnalul de alarmă. Facebook a anunţat că va face concedieri, după ce veniturile sale au scăzut pentru prima dată în istorie. La concedieri se gândesc şi cei de la Google, Amazon sau Tesla, în timp ce azi previziunile economiştilor s-au adeverit - economia americană a intrat în recesiune tehnică.

de Redactia Observator

la 28.07.2022 , 21:40

Economia SUA a intrat în recesiune tehnică. Facebook a anunţat că va face concedieri. Se gândesc la asta şi Google, Amazon sau Tesla Economia SUA a intrat în recesiune tehnică. Facebook a anunţat că va face concedieri. Se gândesc la asta şi Google, Amazon sau Tesla - Profimedia Images

Pentru prima dată în istoria sa, Meta, care deţine cele mai mari platforme de socializare din lume, Facebook, Istagram şi WhatsAPP, a raportat prima scădere anuală a veniturilor. Este vorba de o pierdere de aproximativ 3 miliarde de dolari, înregistrată de divizia de realitate virtuală, proiectul de suflet al lui Mark Zuckerberg. Deşi pierderea nu este una mare pentru gigantul din San Francisco, oficialii companiei se pregătesc pentru ce e mai rău. Într-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook, Mark Zuckerberg anunţă că Meta va reduce investiţiile în proiecte noi şi nu exclude să facă şi concedieri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Google, Amazon sau Apple au anunţat că suspendă angajările

Articolul continuă după reclamă

Şi Alphabet, compania mamă a Google, Amazon sau Apple au anunţat că suspendă angajările pentru următoarele 2 săptămâni, cât aşteaptă raproartele financiare pentru cel de-al doilea trimestru al anului. Ar putea da afară din angajaţi, mai ales că economia americană a intrat în recesiune tehnică, după ce a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. Oficialii administraţiei Biden spun însă că este vorba doar despre o uşoară încetinire a creşterii economice.

Pe acelaşi subiect

Jon Hilsenrath, economist: Nu știm încă dacă este recesiune sau nu, dar ceea ce putem spune este că dacă este una, nu va semăna cu ce am mai văzut până acum.

Casa Albă este contrazisă de FMI, care a revizuit din nou, în scădere, estimările privind creşterea economiei mondiale şi avertizează că suntem în pragul unei recesiuni globale.

Kristalina Georgieva, IMF Managing Director: Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Acolo unde inflaţia este mare, autorităţile au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a o reduce.

China, a doua economie a lumii, nu se simte nici ea prea bine. Criza uriaşă din sectorul imobiliar face victimă după victimă. Cea mai bogată femeie din Asia a pierdut mai mult de jumătate din avere în ultimul an, pe măsură ce grupul imobiliar pe care îl controlează se luptă să supravieţuiască.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Economia SUA a intrat în recesiune tehnică. Facebook a anunţat că va face concedieri. Se gândesc la asta şi Google, Amazon sau Tesla