Donald Trump va scăpa de dosarele privind documentele clasificate și tentativa de subminare a alegerilor. Anunțul procurorului Jack Smith
Procurorul special care se ocupă de dosarul împotriva lui Donald Trump pentru tentative ilegale de anulare a rezultatelor alegerilor din 2020, Jack Smith, a recomandat luni încetarea urmăririlor, motivul fiind că Trump este acum preşedintele ales al SUA, relatează Reuters şi AFP.
Potrivit CNN, procurorul special a confirmat astfel o politică adoptată cu peste cinci decenii în urmă de Departamentul american al justiţiei de a nu urmări un preşedinte în exerciţiu.
Deşi cazul actual al unui candidat urmărit penal şi apoi ales preşedinte este "fără precedent", în urma deliberărilor cu biroul procurorului special, ministerul a conchis că această politică "se aplică situaţiei de faţă", a explicat Jack Smith.
Tot el i-a deschis cele două dosare penale federale lui Donald Trump
Jack Smith a deschis două dintre dosarele împotriva lui Trump, unul care implică documente clasificate pe care Trump le-a păstrat după ce a părăsit funcţia, iar celălalt care vizează eforturile sale de a anula pierderea alegerilor din 2020.
- Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă, inclusiv cele cumpărate de România, cu drone: " Există idioţi...
- Echipa lui Donald Trump va lucra împreună cu cea a lui Joe Biden ca să ajungă mai repede la un "aranjament"...
- Trump îşi finalizează guvernul cu numirea lui Brooke Rollins în funcţia de secretar pentru agricultură
Un judecător federal din Florida a respins în iulie cazul privind documentele. Departamentul de Justiţie evaluează acum cum să încheie cazul lui Smith legat de alegeri. Trump, care a negat acuzaţiile în ambele cazuri, a declarat luna trecută că îl va concedia pe Smith în "două secunde" după ce va prelua funcţia. Obiectivul lui Smith este de a nu lăsa nicio parte semnificativă a muncii sale să fie finalizată de alţii, potrivit The New York Times.
Pe 6 noiembrie, NBC News dezvăluia că cele două dosare penale federale pe numele lui Donald Trump vor fi cel mai probabil închise înainte ca acesta să preia mandatul pe 20 ianuarie 2025. Oficiali din Departamentul de Justiție al SUA (DOJ) evaluează cum să rezolve cele două dosare înainte ca Trump să preia mandatul. DOJ nu-şi doreşte să încalce politica conform căreia un președinte în exercițiu nu poate fi urmărit penal.
Oficialii din DOJ au ajuns la concluzia că niciunul dintre cele două procese nu vor începe prea curând, ambele dosare fiind blocate de probleme juridice iar recursurile din partea avocaţilor lui Donald Trump ar putea ajunge până la Curtea Supremă, chiar și dacă Trump pierdea alegerile.
Strategia juridică a lui Trump
De la deschiderea dosarelor în 2023, principala strategie juridică a lui Trump a fost să amâne procesele până după alegeri, astfel încât, dacă va fi ales, să-l poată concedia pe Smith, pentru a opri cele două cazuri.
La sfârșitul lunii octombrie, Trump a spus că va face un astfel de pas fără nicio ezitare. "Oh, este atât de ușor. Este atât de ușor", a spus Trump când a fost întrebat dacă s-ar "graţia" sau "l-ar concedia pe Jack Smith" în cazul în care va fi reales. "L-aș concedia în două secunde", a spus Trump. Demiterea lui Smith ar permite Departamentului de Justiție și procurorului general să renunțe la acuzațiile împotriva lui Donald Trump și să pună capăt cauzelor în instanță.
Judecătorul din New York, Juan Merchan, a fost de acord, la începutul lunii, să le acorde procurorilor din Manhattan și avocaților lui Donald Trump o săptămână pentru a stabili cum să procedeze în dosarul "bani contra tăcere", după realegerea lui Trump. Sunt tot mai multe semne de întrebare dacă Trump va mai primi vreodată sentinţa în acest dosar în care a fost găsit vinovat, în primă instanţă, de falsificarea unor documente fiscale.
Trump a fost găsit vinovat în luna mai pentru toate cele 34 de capete de acuzare legate de fals în acte contabile comis pentru a încerca să disimuleze plăţi menite să obţină tăcerea unei foste starlete porno, Stormy Daniels, cu care ar fi avut o aventură. Trump neagă aventura.
Curtea Supremă a SUA a stabilit pe 1 iulie 2024 că pentru activitățile fundamentale ale unui președinte există o imunitate absolută, iar pentru alte acțiuni oficiale există un potenţial de imunitate, lăsând instanțelor inferioare să decidă asupra distincțiilor. Citiți mai multe despre dosarele lui Donald Trump aici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰