Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump îşi finalizează guvernul cu numirea lui Brooke Rollins în funcţia de secretar pentru agricultură

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că a desemnat-o pe preşedinta grupului de reflecţie America First Policy Institute (AFPI, Institutul de politică America pe primul loc), Brooke Rollins, în calitate de secretar pentru agricultură, ultima funcţie care nu fusese încă atribuită în guvernul său.

de Redactia Observator

la 24.11.2024 , 11:45

Trump îşi finalizează guvernul cu numirea lui Brooke Rollins în funcţia de secretar pentru agricultură Trump îşi finalizează guvernul cu numirea lui Brooke Rollins în funcţia de secretar pentru agricultură - Profimedia Images

Avocat, doamna Rollins a fost director al Consiliului de Politică Internă al Casei Albe la sfârşitul primului mandat al lui Trump. Înainte de fondarea AFPI în 2021 cu alte personalităţi apropiate candidatului republican, Larry Kudlow şi Linda McMahon, a fost numită ministru al educaţiei, scrie Agerpres.

"Angajamentul lui Brooke (Rollins) faţă de fermierii americani, de a apăra autonomia alimentară a SUA şi de a revitaliza micile oraşe dependente de agricultură este de neegalat", a declarat Donald Trump într-un comunicat de presă. "Acesta va avea sarcina de a ne proteja fermierii, adevărata coloană vertebrală a ţării noastre".

În calitate de şef al Ministerului Agriculturii, Rollins va supraveghea programele guvernamentale în domeniul agriculturii şi alimentaţiei, cercetarea şi comerţul cu alimente, precum şi siguranţa alimentară, bunăstarea animalelor şi sănătatea plantelor.

Articolul continuă după reclamă

Cine este Brooke Rollins

Pe acelaşi subiect

În vârstă de 52 de ani, Brooke Rollins este o conservatoare tradiţională, care s-ar putea afla în conflict cu secretarul desemnat pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr. care s-a angajat să îmbunătăţească calitatea alimentelor în SUA şi doreşte să reducă substanţele chimice şi alimentele ultraprocesate, comentează AFP.

Brooke Rollins a fost considerată o perioadă drept un potenţial şef de cabinet al preşedintelui ales, înainte ca postul să îi fie atribuit în cele din urmă lui Susie Wiles. Cu această numire şi cu seria celor anunţate vineri seară, Donald Trump şi-a completat guvernul şi va putea acum să se ocupe de repartizarea principalelor posturi din administraţia federală, dintre care aproximativ 4 000 sunt reînnoite la rotaţia Casei Albe.

Viitorul preşedinte american şi-a numit rapid principalii miniştri, recompensându-i în special pe cei care i-au rămas fideli în ultimii ani, când a fost confruntat cu o serie de anchete şi procese judiciare. O serie de posturi guvernamentale rămân nealocate pentru moment, cum ar fi şefia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a Biroului pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Trump îşi finalizează guvernul cu numirea lui Brooke Rollins în funcţia de secretar pentru agricultură