Video Alina a transformat un sat din România în brand internaţional. Povestea care a început cu un articol din Vogue şi a devenit o adevărată afacere

În fiecare vineri, pe la apus, nu prea e nimeni pe stradă în Mândra. Bărbaţii au treburi prin curte, iar femeile sunt la şezătoare. Asta e normalitatea în Mândra anului 2025. De când oamenii de azi au înţeles că oamenii de ieri, care trăiau aşa, trăiau de fapt mai bine.

Mândrele se adună să facă dantele şi să pună ţara la cale

"Facem lucrurile astea tocmai ca să reţesem ideea asta de „împreună”, de comunitate. Şi eu zic că avem nevoie de asta. Avem nevoie şi psihic. Vindecă şi răutatea. Pentru că oamenii s-au îndepărtat şi ei. Şi atunci intervine dispreţul ăsta şi ura şi invidia sau nu ştiu. Nouă ne place, dar sunt unii cărora nu le place, "no, uite şi astea se adună, uite şi astea ce fac, uite şi astea ce s-au găsit, nefericitele astea". Nefericitele, chiar", spun ele.

Vezi și

Dacă s-ar face cercetări, specialiştii ar afla, poate, că în Mândra trăiesc cei mai fericiţi şi mai liniştiţi oameni. Singuri şi-au creat aici o oază a lor – ca o insulă în care s-au salvat pe ei şi comunitatea lor. Totul a început aşa.

Acum 15 ani am întâlnit-o prima dată pe Alina Zară, în Mândra. I se spunea "căutătoarea de comori". Mă rog, comori le considera ea. Lumea din sat le numea cârpe şi probabil râdea pe ascuns când o vedea pe Alina scotocind prin case părăsite.

"Am o colecţie de batiste foarte vechi pe care am găsit-o într-un pod. Oamenii de la noi le zic zdrenţe. 'Aoleo, ce faci cu zdrenţele alea?' Şi mama, 'of, e plină casa de zdrenţe'", povesteşte Alina Zară.

Dar Alina avea un plan. Inspirat dintr-un caz real.

"O mătuşă, sora bunicii, a văzut într-un Vogue la mine o rochie de dantelă şi mi-a zis: 'Explică-mi tu, fată dragă, de ce rochia la doamna asta costă cât maşina lui fi-miu?'. Şi am încercat să îi explic că e un brand, că se investeşte. 'Păi hai să facem şi noi un brand din ăsta, nu putem?'", povesteşte Alina Zară, iniţiator proiect Mândra Chic.

Ba au putut. Cu zdrenţele astea, Alina a făcut o colecţie de tricouri pe care a cusut bucăţi din ştergare şi mesaje manifest – Mândru că sunt român, Doamne-ajută!, Suntem ceea ce iubim sau Nu putem creşte fără rădăcini. Care s-au vândut, cum se spune, ca pâinea caldă. Şi în ţară, dar şi în străinătate.

Azi ne întâlnim cu Alina tot în casa în care ea căuta comori acum 15 ani. Acum, aici e Muzeul de pânze şi poveşti.

"Ne-am dat seama că lucrurile încep să se schimbe în momentul în care oamenii din sat au început să zică: 'Noi avem un muzeu în sat, vrei să-l vezi?'. Pentru mine, a însemnat enorm. În momentul în care povestea ar fi fost doar a mea, era greu de dus. În momentul când suntem 20, 30, 40, 50 de oameni, altfel duci o poveste. Greutatea se împarte la mai mulţi. Evident că împreună suntem mult mai puternici", spune Alina Zară.

Împreună au făcut, deci, un muzeu

La subsol au amenajat o rezidenţă pentru artişti. Artişti de orice fel, de oriunde, au primit aici găzduire ca să cunoască mai bine oamenii din Mândra şi eventual să picteze sau să scrie despre ei. După care s-au gândit să facă şi un muzeu al comunismului.

"E un sat asupra căruia influenţa comunismului a fost extrem de puternică. Este satul în care s-a născut Horia Sima şi, datorită acestui lucru, în anii '50, Mândra a fost unul dintre primele sate în care dubele negre ale Securităţii au intrat efectiv în trombă şi i-au ridicat şi i-au dus la închisori. Străbunica mea a stat patru ani nejudecată şi necondamnată în închisorile comuniste", spune Alina Zară.

Alexandra a pus la dispoziţie garajul în care tatăl ei ţinea Dacia. A adunat de la oamenii din sat obiecte, mărturii sau fotografii. Ca nimic din tot ce-a fost să nu fie uitat.

"Aici rezistă foarte puţin, pentru că e foarte dureros şi foarte greu şi foarte încărcată povestea. E grea pentru că oamenii ăştia au stat nevinovaţi acolo şi te gândeşti că trebuie să faci tot ce stă în puterea ta să nu mai ajungi încă o dată acolo. Şi erau oameni buni. Sunt nişte răni de care, aşa cum zic bătrânii noştri, trebuie să grijim. Şi nu grijim scuipând pe ele", spune Alina Zară.

Acum se lucrează la digitalizarea fotografiilor din sat

Toate pozele vechi, ţinute de oameni prin poduri, sunt curăţate de praf şi mucegai, scanate şi arhivate. Se ocupă de asta Alina şi Dana, în biblioteca din sat, devenită un fel de hub contemporan. Şi aşa, istoria locului, cu tot oamenii şi poveştile lor, nu mai are cum să dispară niciodată.

"Nu putem creşte fără rădăcini. Cum era cu părinţii buni? Ne dau copiilor rădăcini să crească şi aripi să zboare. Asta facem şi noi, cumva, metaforic: îngrijim rădăcina comunităţii", spune Alina.

Şi pentru că la rădăcină e nevoie de apă, s-au gândit cum să facă din râul care traversa odată satul, un loc de promenadă şi un simbol al zonei. E un proiect amplu şi destul de complicat, ne explică elegant primarul.

"Eu, iniţial, am spus că o să încercăm o betonarea fundului apei şi făcute nişte praguri. Şi aici s-a rupt filmul, s-a rupt lanţul de iubire", spune primarul, într-o discuţie cu Alina.

"Mi-a adus la cunoştinţă de vizită un SF cu betonare, eu am leşinat. În secunda aia mi-a făcut vânt şi a zis 'hai să povestim totuşi'. E foarte important să transmitem mesajul ăsta. Că el ştie că cel mai probabil eu nu l-am votat şi, cu toate astea, nu avem o problemă, ştii? Adică chiar el înţelege că trebuie să lucrăm împreună", spune Alina, într-o discuţie cu primarul.

În Mândra nu contează de-al cui eşti, cu ce partid ţii sau de unde vii. Toată lumea are un singur scop: să facă împreună un loc mai bun de trăit. Pentru ei şi pentru urmaşii lor.

"Sunt foarte mulţi oameni care au venit... Foarte mulţi oameni străini. Sunt tineri, tineretul a plecat, unii pleacă, alţii vin", spune Marcel Cucu, localnic.

E bine de trăit în Mândra. Şi ar putea fi bine de trăit şi în România. Dacă România şi-ar găsi echilibrul, liniştea şi omul care s-o conducă bine.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰