Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 23 august 2022. Furtuni și descărcări electrice în mare parte a țării

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 august 2022.

de Redactia Observator

la 22.08.2022 , 16:17

Vremea va fi în general instabilă. În majoritatea zonelor țării vor fi înnorări accentuate și pe arii relativ extinse averse, însoțite și de descărcări electrice. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25...35 l/mp, iar în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei, pe arii restrânse de peste 60...70 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. În sud-estul teritoriului și în extremitatea de est, cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu intensificări în special în timpul ploilor. Sub aspect termic, vremea va fi relativ răcoroasă în sud-vest, iar în est și sud-est călduroasă cu disconfort ridicat (indice temperatură umezeală ce va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități), astfel că la nivelul întregii țări vor fi maxime în general între 24 și 34 de grade și minime între 12 și 23 de grade.

Prognoza meteo București

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, cu probabilitate mai mare dimineața și din nou spre seară și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări în timpul averselor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 18...19 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi în continuare în general instabilă, cu înnorări temporare și pe arii extinse averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 60 l/mp. Valorile termice vor fi în general comparabile cu cele din ziua anterioară.

Vremea pe litoral

Vremea va fi călduroasă în orele amiezii, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul după-amiezii, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în ultimele ore. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31 de grade, iar cele minime vor fi între 21 și 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 25 și 27 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 23 august 2022. Furtuni și descărcări electrice în mare parte a țării