Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Luna lui Gerar cu vreme anormal de caldă, temperaturi de peste 15 grade. Prognoza meteo pentru patru săptămâni

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru patru săptămâni. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. 

de Redactia Observator

la 13.01.2023 , 08:37

Vreme de primăvară în luna ianuarie. Prognoza meteo pentru patru săptămâni

"De marți, miercuri avem parte de o încălzire în majoritatea zonelor din țară. Așteptăm temperaturi maxime de peste 15 grade în sud, sud-est, sud-vest cu posibil noi recorduri termice pentru această perioadă, dar și precipitaţii mai ales în zonele montane. Vor fi valori termice cu 10... 15 grade peste normalul perioadei din calendar. O posibilă răcire să avem spre finalul săptămânii viitoare sau pe parcursul săptămânii 23 - 29 ianuarie", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea 16 - 23 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Cu excepția regiunilor estice și sud-estice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele nornale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Articolul continuă după reclamă

Vremea 23 - 30 ianuarie

Pe acelaşi subiect

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Vremea 30 ianuarie - 6 februarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Vremea 6 - 13 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Luna lui Gerar cu vreme anormal de caldă, temperaturi de peste 15 grade. Prognoza meteo pentru patru săptămâni