Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Răcire semnificativă la finalul acestei săptămâni, temperaturile scad cu 10 - 15 grade. Prognoza meteo pentru 2 - 15 ianuarie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 2 – 15 ianuarie 2023. Potrivit specialiștilor, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 5 grade. Gerul Bobotezei se va lăsa însă aşteptat.

de Redactia Observator

la 02.01.2023 , 14:40

Răcire semnificativă la finalul acestei săptămâni, temperaturile scad cu 10 - 15 grade. De Bobotează, vreme de primăvară. Prognoza meteo pentru 2 - 15 ianuarie

„Vineri se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei, maxime cuprinse între 5 şi 15 grade. Spre finalul săptămânii tendința va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de 4...5 grade în sud și -1...0 grade în nordul Moldovei.

Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variații importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 4...7 grade în sud și ale minimelor de -3...-1 grad. Lapoviță și ninsori slabe la munte, valorile termice revin la normalul perioadei. Anul acesta avem parte de gerul Bobotezei cu temperaturi de primăvară”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Banat

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice, cu mici variații de la o zi la alta, vor fi în scădere în prima săptămână de prognoză până la medii ale maximelor de 4...6 grade și ale minimelor de 2...5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului va oscila ușor și va atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de -2...0 grade. Probabilitatea de precipitații va crește treptat începând cu data de 4 și se va menține ridicată pe tot parcursul intervalului.

Pe acelaşi subiect

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Crişana

Valorile termice, cu mici variații de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârșitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3...5 grade și ale minimelor de -3...-2 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 2...5 grade și ale minimelor de -4...-1 grad. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitații va fi ridicată.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Transilvania

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre finalul acesteia tendința va fi de scădere, spre medii ale maximelor în jurul a 2 grade și ale minimelor de -4...-3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1...4 grade și ale minimelor de -6...-3 grade. Vor fi precipitații în 4 și 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariția acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Maramureş

Valorile termice, cu mici variații de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai semnificativ spre sfârșitul acesteia, până la medii ale maximelor de 2...4 grade și ale minimelor de -5...-3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 1...3 grade și ale minimelor de -5...-2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată începând cu data de 4 a lunii ianuarie.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Moldova

În prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre sfârșitul acesteia tendința va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de -1...1 grad și ale minimelor de -6...-4 grade. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variații importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1...4 grade și ale minimelor de -6...-3 grade. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitații va fi ridicată.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Dobrogea

Valorile termice, cu mici variații de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârșitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3...4 grade și ale minimelor de -1...0 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de -1...2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Muntenia

În prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre finalul acesteia tendința va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de 4...5 grade și ale minimelor de -2...-1 grad. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variații importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de -3...-1 grad. Începând cu data de 6 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitații va fi ridicată.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 Oltenia

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre sfârșitul acesteia tendința va fi de scădere accentuată, spre medii ale maximelor de 5...6 grade și ale minimelor de -2...-1 grad. În a doua săptămână, variațiile temperaturii aerului nu vor fi semnificative și se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade și ale minimelor de -2...0 grade. Probabilitatea de precipitații va crește treptat începând cu data de 5 și se va menține ridicată pe tot parcursul intervalului.

Vremea 2 – 15 ianuarie 2023 la munte

Vremea se va răci treptat pe parcursul primei săptămâni, astfel încât la sfârșitul acestia, când tendința procesului de răcire va fi de accentuare, se vor atinge medii ale temperaturilor maxime diurne de -3...-2 grade și ale celor nocturne de -8...-7 grade. În a doua săptămână de prognoză temperatura aerului va avea mici ocilații de la o zi la alta, astfel încât se vor înregistra, în medie, valori maxime de -5...-2 grade și minime de -9...-6 grade. Vor fi precipitații în 4 și 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariția acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Răcire semnificativă la finalul acestei săptămâni, temperaturile scad cu 10 - 15 grade. Prognoza meteo pentru 2 - 15 ianuarie