Vânt puternic în jumătate dintre judeţe. Avertizare ANM valabilă până sâmbătă seara
Meteorologii anunţă că vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, până vineri seară, cu viteze, în general, de 45-55 de kilometri pe oră, iar în jumătatea de nord a ţării vor fi şi averse, uneori însoţite de descărcări electrice. Un număr de 22 de judeţe sunt vizate de avertizări Cod galben de vânt puternic.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de joi, de la ora 20.00, până vineri, la ora 10.00.
Alertă de cod galben de vânt în jumătate din ţară
Astfel, pe parcursul nopţii de joi spre vineri, în Crişana, Maramureş, nord-vestul Moldovei şi local în Transilvania vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în zona înaltă a Munţilor Apuseni şi a Carpaţilor Orientali, rafalele vor depăşi 90...100 km/h.
Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Suceava şi, parţial, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Mureş, Alba, Hunedoara, scrie news.ro.
- Urmează patru zile cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius. Simona Căpşună: În București, am putea...
- Alertă de vreme severă în toată ţara, până vineri noapte. Ploi torențiale şi vânt puternic în majoritatea...
- Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Totodată, meteorologii au emis o informare valabilă de joi, de la ora 10.00, până vineri, la ora 21.00.
”În intervalul menţionat, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 60...70 km/h. În jumătatea de nord a ţării, pe parcursul zilei de joi (28 martie) şi în noaptea de joi spre vineri (28/29 martie), instabilitatea va fi temporar accentuată şi vor fi averse, pe arii restrânse însoţite şi de descărcări electrice, iar mai ales în zona de munte se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă”, a transmis ANM.
O altă atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului este valabilă joi, între orele 10.00 şi 20.00.
”Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul Munteniei, Crişana, local în Transilvania şi Maramureş, în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, unde vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h”, au arătat meteorologii.
Acest Cod galben vizează judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Covasna, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea şi unele zone din judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Maramureş, Cluj, Alba şi Hunedoara.
În zona municipiului Bucureşti, de joi, de la ora 10.00, până vineri, la ora 8.00, vremea se va încălzi. Cerul va avea înnorări temporare până spre orele după-amiezii şi vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată, apoi se va degaja. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (viteze în general de 40...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 20...22 de grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade.
De vineri dimineaţă până la ora 21.00, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰