Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Planeta ''plânge'' sub povara fenomenelor meteo extreme. Ninsoare după caniculă, în Spania, rafale de 177 km/h şi inundaţii catastrofale, în SUA

Întreaga planetă e răvăşită de fenomene meteorologice extreme. În timp ce Statele Unite şi Europa se confruntă cu furtuni violente şi ninsori, Asia înregistrează cele mai ridicate temperaturi din istorie.

de Redactia Observator

la 14.05.2023 , 20:21

O tornadă a făcut ravagii în Texas. Un om a murit după ce casa în care se afla a fost zdrobită. Cel puţin unsprezece persoane au fost transportate la spital, iar două dintre victime se află în stare gravă. 

Eddie Trevino Jr, judecător: Din câte am înţeles, nu a durat mai mult de două minute din momentul în care a făcut contact cu pământul până când s-a terminat. Este foarte trist. Mama Natură poate fi foarte dificilă câteodată.

Vântul a ajuns să bată şi cu 177 de kilometri pe oră, spun meteorologii. Cel puţin 60 de case au fost complet distruse, iar zeci de oameni se află acum în adăposturi temporare. Inundaţiile au desăvârşit dezastrul. 

Vezi și

"Mergeam pe drum, când deodată apa a început să mă inunde. Am fost foarte speriată, mă gândam că o să mor în maşină, aşa că am ieşit şi am plecat de acolo." 

Pe acelaşi subiect

De la caniculă şi temperaturi de 40 de grade Celsius, la ninsoare

Este vremea extremelor şi în Spania. După o perioadă de caniculă, cu temperaturi care au ajuns şi la 40 de grade Celsius, a nins în mai multe zone din ţară.

Sud vestul Franţei e sub ape. Echipele de salvare au putut ajunge la oameni doar cu bărcile. Meteorologii avertizează că există posibilitatea formării unui ciclon în bazinul Mării Meditarene, ciclon ce ar putea afecta şi centrul Europei. Franţa, Italia, Croaţia, Grecia, Serbia, Ungaria şi Slovacia sunt ţările aflate sub ameninţarea fenomenului extrem.

În timp ce în Statele Unite şi în Europa ploile şi tornadele distrug totul în cale, Asia se topeşte sub un val de căldură. În Singapore, temperaturile au atins un nou record, respectiv 37 de grade Celsius. Săptămâna trecută, în Vietnam au fost peste 44 de grade Celsius

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Planeta ''plânge'' sub povara fenomenelor meteo extreme. Ninsoare după caniculă, în Spania, rafale de 177 km/h şi inundaţii catastrofale, în SUA