Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Canicula schimbă obiceiurile pe litoral. Băile sub cerul înstelat, noua senzaţie de sezon

Pe timp de caniculă, ne schimbăm obiceiurile. Ieşim la plimbare când răsare luna şi facem majoritatea activităţilor la ceas de seară. Asta pentru că, nopţile, deşi tropicale, sunt mai puţin sufocante. La mare, băile sub cerul înstelat sunt noua senzaţie de sezon.

de Cristina Niță

la 18.07.2024 , 19:43

În Constanţa, plimbările relaxante s-au mutat din miez de zi la ceas de seară. 

"Ziua nu putem să ieşim şi profităm noaptea. E mai răcoare, totuşi". "Mai bine prinde o plimbare seara decât să stai acasă..." "Acum e mai răcoare şi merge, dar ziua, nu", spun tinerii.

Canicula schimbă obiceiurile pe litoral

Vezi și

Atmosfera rămâne însă apăsătoare. Deşi nu au parte de răcoare, turiştii se mulţumesc cu faptul că măcar soarele nu-i mai arde. 

Pe acelaşi subiect

Temperaturile ridicate şi pe timp de noapte sunt greu de suportat. Aerul este aproape insuportabil. Este ora 23.00, la Constanţa sunt 28 de grade, dar umiditatea din aer face ca temperatura resimţită să fie de 33 de grade Celsius.

Unii au căutat refugiul în valuri. Băile în mare noaptea au devenit noua modă. În Constanţa s-au resimţit azi 45 grade Celsius - cel mai cald din ţară - cu 13 grade mai multe decât temperatura înregistrată. Apa mării a atins şi 30 de grade la Gura Portiţei, în Delta Dunării, pe când nisipul ardea la 60 de grade. Din cauza temperaturilor extreme, briza este inexistentă. 

"Vorbim despre cel mai lung val de căldură, de perioadă cu caniculă şi indice de confort de confort termic deosebit de accentuat. La malul mării, am putea spune mai degrabă că temperaturile minime au fost cele care au doborât toate recordurile. Am avut nopţi în care temperatura nu a coborât sub 27.9", a declarat Mia Mirabela Stamate, şefa Centrului Meteorologic Regional Dobrogea. 

Mâine, pe litoral va fi cod galben de caniculă: maxima va urca până la 36 de grade Celsius. 

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Canicula schimbă obiceiurile pe litoral. Băile sub cerul înstelat, noua senzaţie de sezon