Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Când va ajunge în România valul de ger care a îngheţat vestul Europei. În UK au fost cele mai mici temperaturi din 2010 încoace

Europa tremură sub asediul unui ger tăios, care se apropie şi de România. Britanicii au dârdâit la cele mai mici temperaturi din ultimii 14 ani. Iar în Germania, o ploaie îngheţată a paralizat transporturile aeriene: 750 de zboruri au fost anulate.

de Redactia Observator

la 17.01.2024 , 20:51

Valul de aer polar care aduce necazuri în Europa de Vest ajunge în România la finalul săptămânii, după două zile cu temperaturi nefiresc de mari - până la 17 grade la malul mării. În weekend, termometrele vor scădea în 24 de ore cu peste 10 grade Celsius.

Simona Căpşună, meteorolog Observator: Încă de vineri după-amiază un val de ninsori va cuprinde jumătatea de nord a ţării, iar acestea vor avansa către sud pe parcursul zilei de sâmbătă. Prin urmare, vom avea peisaj de iarnă în weekend în toată ţara, temperaturile vor fi sub 5 grade Celsius, dar strat consistent de zăpadă se va depune numai pe la munte.

Aeroporturi din Germania, închise din cauza frigului

Vezi și

În drum spre noi, aerul artic a îngheţat jumătatea de sud a Germaniei. După ploi torențiale, temperaturile cu coborât sub zero grade Celsius, străzile au fost acoperite de polei, iar maşinile, de o crustă de gheaţă.

Pe acelaşi subiect

Din cauza pistelor ca sticla, sute de zboruri au fost anulate la Munchen şi Frankfurt. Şi pe şosele a fost infern. Poleiul a provocat zeci de accidente grave.

Alertă portocalie în Franţa

Nici Franţa nu a scăpat de ploaia îngheţată. Milioane de localnici din 25 departamente sunt sub alertă portocalie de zăpadă și gheață. Ca măsură de precauţie, circulația autobuzelor școlare a fost suspendată în Normandia.

În Marea Britanie, temperaturile au scăzut la minus 13 grade Celsius şi s-a înregistrat cea mai rece noapte din 2010 încoace. Vin şi ninsorile - în Scoția, zăpada ar putea să ajungă la jumătate de metru. Aproape 140 de școli și grădinițe au fost închise.

12 oameni au murit în SUA din cauza frigului

Peste ocean, în sud-estul Statelor Unite este alertă de îngheț. 12 oameni au murit în ultimele cinci zile, după ce temperaturile au coborât la minus 40 grade Celsius. Milioane de copii nu mers la şcoală din cauza gerului, aproape 2.000 de zboruri au fost anulate, iar 200.000 de case nu au electricitate din cauza viscolului.

În China, o avalanșă a blocat aproape o mie de turiști într-o stațiune de la granița cu Kazahstan. În regiune ninge de peste 10 zile, iar zăpadă trece de un metru. Turiștii au fost salvați cu elicoptere militare, iar autoritățile au închis regiunea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Când va ajunge în România valul de ger care a îngheţat vestul Europei. În UK au fost cele mai mici temperaturi din 2010 încoace