Video Un vânt de puterea unei tornade a făcut prăpăd în Vâlcea. "Ferească Dumnezeu! Nu îmi vine să cred că am scăpat cu viaţă"
Vremea ne ţine în corzi. În Capitală am trecut într-o zi prin mai multe anotimpuri, de la soare, la ninsoare şi grindină. Iar la Vâlcea, un vânt groaznic, de puterea unei tornade, a smuls acoperişul unei parcări etajate şi a distrus mai multe maşini. De dimineaţă, aproape toată ţara a tremurat. A fost cel mai friguros 8 aprilie din ultima jumătate de secol - 45 de staţii meteo au înregistrat recorduri termice.
În Râmnicu Vâlcea, rafalele de vânt turbat s-au prins într-o tornadă. Au smuls acoperişul unei parcări şi au purtat prin aer bucăţile de tablă, spre disperarea oamenilor din zonă care au fugit la adăpost. Mai multe maşini au fost distruse.
Vânt de puterea unei tornade, prăpăd în Vâlcea
"Doamne! Ferească Dumnezeu! Nu îmi vine să cred că am scăpat cu viaţă", spune o persoană.
"Au venit lemnele peste tot. Am zis că cea mai bună decizie e să ma ascund în portbagaj. M-am ascuns în portbagaj, au căzut toate astea de le vedeţi pe maşina mea. Cuiele astea, nu ştiu ce sunt, ruginite aici, cuiul asta mi-a spart luneta", spune un localnic.
- Căpșunile românești, lovite de frig. Recoltă amânată și prețuri mai mari în 2025
- Un taifun cu rafale de 150 km/h a "măturat" Beijingul. Avertismentul bizar al guvernului pentru persoanele cu...
- Aterizare cu emoţii în Cluj, pe vânt de aproape 100 km/h
- Preț dublu pentru fructele românești. Gerul din martie și aprilie a distrus livezile din toată țara
- Cea mai rece dimineaţă de aprilie din ultimii 47 de ani. De când revin temperaturile la normal
În Capitală, vremea s-a schimbat de la o oră la alta. Ba ninsoare, ba ploaie şi grindină măruntă.
Este trecut de ora 19 şi în Bucureşti ninge ca în poveşti, de aproximativ 10 minute. Vedem că s-a depus deja şi un strat de zăpadă. Termometrele arată 5 grade celsius, însă, în realitate, temperatura resimţită este mult mai mică.
"Asta e. Facem cum am zis, iepuraşi de zăpadă, anul ăsta", spun oamenii.
În trafic a fost haos. "Ia uite, ăla a trecut pe roșu. Ce-a rupt roșu fratele meu. Uită-te, bă baiatule, uite și tu ce ninge", spune un şofer.
În Sectorul 3, un șofer n-a mai reuşit să-şi stăpânească maşina şi s-a răsturnat. Spre dimineaţă, România a fost acoperită de o perdea de frig tăios.
A fost cea mai friguroasă dimineaţă de 8 aprilie din ultimii 50 de ani în mare parte din ţară. S-au înregistrat recorduri termice la 45 de staţii meteo. Cel mai rece a fost la Vârful Omu: -19 grade Celsius. S-a tremurat serios şi în Arad, Focşani sau Miercurea Ciuc.
În Maramureş a nins în aprilie mai mult decât în ianuarie. Ninsoarea din mijlocul primăverii a dat peste cap şi păsările.
Berzele s-au trezit cu zăpadă în cuiburi. "M-am gândit la ele de dimineaţă. Săracele. Au venit prea devreme". "S-a schimbat şi aici vremea. Nu înfloreau florile şi nu venea nici bucăţica asta de primăvară înainte de mai, că aşa era aici", spun localnicii.
Şi livezile suferă. Fermierii au apelat la măsuri disperate ca să-şi salveze pomii. Le-au udat coroana în timpul nopţii şi astfel, sub stratul de gheaţă format, florile sunt protejate şi rezistă la 0 grade.
Vremea de iarnă a fost, însă, şi motiv de bucurie. Tunurile de zăpadă din Voineasa au funcţionat la foc continuu şi au prelungit sezonul de schi.
În prezent se schiază pe două pârtii care însumează 3 kilometri, iar pasionaţii sporturilor de iarnă au şanse mari să petreacă şi Paştele în clăpari.
Treptat acest episod de iarnă va pierde din putere. După Duminica Floriilor temperaturile vor creşte şi vor depăşi 20 de grade în multe zone din ţară, iar fulguieli ar putea să mai apară doar pe la munte.
Vreme bună se anunţă şi de Paşte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰