Ce se va întâmpla cu turistul american, prins că a intrat ilegal pe teritoriul celui mai izolat trib din lume, lăsând o doză de Cola ca ofrandă
Mykhailo Viktorovych Polyakov, un turist american în vârstă de 24 de ani și creator de conținut pe YouTube, a fost arestat pe 31 martie după ce a pătruns ilegal pe insula North Sentinel, parte a Arhipelagului Andaman, cu intenția de a interacționa cu tribul izolat Sentinelese. Marţi, instanța din Port Blair, capitala teritoriului federal Andaman și Nicobar, i-a respins cererea de eliberare pe cauțiune și i-a prelungit arestul preventiv, scrie The Independent.

Polyakov, care a ajuns în Port Blair pe 27 martie, ar fi navigat aproximativ nouă ore cu o barcă pneumatică cu motor, echipat cu binoclu și o cameră GoPro. Tânărul a lăsat pe insulă o cutie de Coca-Cola dietetică și o nucă de cocos, în semn de "ofrandă" pentru băştinaşi. Poliția susține că a realizat cercetări amănunțite privind mareele și condițiile maritime înainte de a lansa expediția, mai scrie The Independent.
A fost denunțat de localnici care l-au văzut îndreptându-se spre insulă, teritoriu strict interzis prin lege din 1956, tocmai pentru a proteja populația indigenă de boli externe fatale. În cazul în care va fi găsit vinovat, riscă până la cinci ani de închisoare și o amendă.
Bărbatul riscă până la 5 ani de închisoare şi o amendă
„Acțiunile sale au pus în pericol viața membrilor tribului Sentinelese, care nu au imunitate la boli comune precum gripa sau rujeola”, a declarat poliția. I-au fost confiscate telefonul și echipamentul video, iar anchetatorii spun că Polyakov a luat și o sticlă cu nisip de pe insulă.
Caroline Pearce, directoarea organizației Survival International, a catalogat incidentul drept „tulburător”: „Este greu de crezut că cineva ar putea fi atât de nesăbuit. A pus în pericol nu doar viața sa, ci și a unui întreg trib izolat care și-a exprimat clar, de-a lungul anilor, dorința de a rămâne nederanjat de lumea exterioară”.
În trecut, tribul a reacționat violent față de intruși: în 2018, un misionar american a fost ucis cu săgeți, iar în 2006 doi pescari indieni au fost omorâți după ce au ajuns accidental aproape de țărm.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰