Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Topul celor mai ''fericite'' destinaţii de vacanţă din lume. Turiştii au mărturisit că s-au îndrăgostit iremediabil

Mai e timp pentru o vacanţă şi venim cu recomandări extrem de tentante. O agenţie de turism din Franţa a făcut un top 10 cu cele mai fericite destinaţii din lume. Pe primul loc este paradisul tropical din Bali, urmat de Las Vegas şi New Orleans. Şi Europa intră în clasament: Barcelona, Amsterdam şi Budapesta ar fi oraşele care aduc fericirea. 

de Redactia Observator

la 24.08.2022 , 21:42

Majoritatea turiştilor care au ajuns în Bali, Indonesia au mărturisit că s-au îndrăgostit iremediabil de plajele şi peisajele idilice, dar şi de modul în care insula îmbină armonios elementele de cultură cu natura. Cu alte cuvinte, poveşti despre zei şi temple uriaşe, mâncare gustoasă şi cazări ieftine. Pentru 100 de lei pe noapte, în Bali găsiţi o cameră de 2 persoane la 3 stele, cu mic-dejun inclus, piscină şi plaja la o aruncătură de băţ.

''Nu aveţi nevoie să cheltuiţi economiile de o viaţă pentru a călători în această frumoasă insulă. Este o insulă destul de accesibilă. Evident, cu cât staţi mai mult, cu atât mai bune vor fi ofertele (pentru cazări) pe care le primiţi.'' 

Pe locul al doilea în topul celor mai fericite destinaţii se află oraşul păcatelor, Las Vegas. Viaţa de noapte din oraşul american este principala atracţie. Recunoscut pentru casinourile spectaculoase, cluburile de noapte de lux, nunţile ad-hoc şi nopţile de neuitat, Las Vegas-ul este e experienţă de neratat, iar surprize apar la tot pasul.

Vezi și

''Doar ce am ajuns la Muzeul Neoanelor, unul dintre locurile noastre preferate din Vegas. Are atât de multă istorie şi poţi să înveţi atât de multe lucruri despre vechile semne ale cazinourilor din urmă cu ani de zile.''

Pe acelaşi subiect

250 de euro pentru o cameră de două persoane la un hotel decent. În New Orleans, Louisiana, e puţin mai ieftin. În luna octombrie, preţul mediu ajunge la 200 de euro pe noapte la un hotel de 3 stele. New Orleans este cunoscut în întreaga lume pentru muzica jazz, bucătăria specifică și faimoasele festivaluri de Mardi Gras.

Şi Europa intră în clasamentul ''fericirii''

Nici oraşele europene nu au fost uitate. Barcelona, Amsterdam şi Budapesta au fost votate printr cele mai fericite destinaţii de vacanţă. Criteriile de care s-a ţinut cont în alcătuirea clasamentului sunt rata de criminalităţii, starea de fericire a localnicilor şi preţul unei beri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Topul celor mai ''fericite'' destinaţii de vacanţă din lume. Turiştii au mărturisit că s-au îndrăgostit iremediabil