Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Târgurile de Crăciun din Craiova şi Sibiu s-au deschis pentru turişti. Surprize neaşteptate în ediţia din acest an

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar marile orașe ale țării sunt deja învăluite în arome de turtă dulce și vin fiert cu scorțișoară. Şi cum Crăciunul înseamnă milioane de lumini, ghirlande şi decoraţiuni, târgurile de Crăciun din Craiova şi Sibiu şi-au deschis aseară porţile pentru turiştii din întreaga lume. Iată ce surprize ne aşteaptă în ediţia din acest an! 

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 10:15

Capitala Olteniei, Craiova, a fost cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă. Peste două milioane de luminițe au transformat orașul într-un tărâm de basm, iar bradul impunător, înalt de 20 de metri a devenit cât ai clipi, mândria târgului de Crăciun din Bănie. În mijlocul acestui decor feeric, bătrânul cu barbă albă a survolat orașul în sania sa, totul spre deliciul miilor de privitori.

"Când s-au aprins toate luminiţele şi au început să dea cu artificiile şi dintr-o dată, poc, ţoc! M-am speriat! După aceea au dat şi cu fum, iar apoi am mers şi cu sania. Faţă de anul trecut e next level", povesteşte o fetiţă. 

Iar pentru a ajunge la târgul de Crăciun din Craiova, sania zburătoare a Moşului a trebuit să traverseze mări şi ţări. A venit tocmai din Londra şi a devenit rapid o atracţie unică în ţara noastră.

Vezi și

"Este foarte, foarte frumos! Oraşul Craiova a crescut mult în direcţia aceasta a sărbătorilor. Simţim sărbătorile!", spune un turist.

Pe acelaşi subiect

"E cu mult mai mare. E mai frumos decât anul trecut, cu siguranţă. E mai multă lume decât anul trecut. Din prima secundă, de când am ajuns la luminiţe, deja mă simt în atmosfera sărbătorilor", spune alt turist.

Şi cum Crăciunul nu înseamnă doar luminiţe strălucitoare, de la târgul din Bănie nu puteau lipsi căsuțele din lemn pline cu bucatele alese. Iar lângă se înalţă apetisant un brad de ciocolată de doi metri.

"Mi-am propus să vin cu o provocare pentru mine. Am un brad, care cântăreşte aproximativ 110 kilograme. Am lucrat la el aproape cinci zile, în fiecare zi, de dimineața până seara", spune Marinel Bejan, comerciant. 

"Avem vin fiert, băuturi răcoritoare, cafea, produse care sunt preparate calde, pentru anotimpul rece", anunţă alt comerciant.

Tot spectacolul de basm pe care îl oferă anul acesta târgul de Crăciun din Craiova este inspirat din povestea "Frumoasa și Bestia" şi ecranizarea care a cucerit inimile tuturor, "Războiul stelelor". Iar magia se încheie pe 5 ianuarie, atunci când târgul de Crăciun îşi trage cortina.

Şi în Sibiu, magia sărbătorilor de iarnă a învăluit întreg oraşul, iar moşul a venit cu o desagă plină de cadouri și surprize!

"E o ediţie în care am modificat întreg conceptul. Am rearanjat piaţa mare. Am creat în piaţa mică Santa's Land, tărâmul celor mici, cu foarte multe surprize pentru ei. În Piaţa Mică, avem o nouă surpriză o cabană din lemn masiv, construită în Austria, special pentru târgul de Crăciun de la Sibiu", spune Bogdan Brilinskey, reprezentant Targul de Crăciun.

Anul acesta, Târgul de Crăciun din Sibiu lansează primele curse festive cu Sibiu Christmas Shuttle! Aceste autocare speciale vor traversa Valea Oltului şi îi va aduce pe bucureşteni direct în inima Sibiului. Iar doritorii din capitală vor putea pleca în cursă în primele două weekend-uri din decembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Travel » Târgurile de Crăciun din Craiova şi Sibiu s-au deschis pentru turişti. Surprize neaşteptate în ediţia din acest an