Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultima superlună din 2024. Cum s-a văzut pe cer "Luna Castorului"

Aseară, cerul a fost luminat de un spectacol cosmic rar: ultima superlună din acest an, cunoscută drept "Luna Castorului". Fenomenul spectaculos are loc atunci când Luna plină se află la cea mai mică distanţă de Pământ, făcând-o să pară mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei.

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 12:13

"Luna Castorului" este ultima dintre cele patru superluni ale acestui an. Cei care au ratat-o trebuie să aibă răbdare. Următoarea va avea loc abia în luna octombrie 2025.  

Ce este "Luna Castorului" și de ce are acest nume

Numele vine din tradiția vechilor triburi amerindiene, pentru care luna plină de la mijlocul lunii noiembrie marca un moment anual important: era perioada în care castorii erau foarte activi înainte de venirea iernii, construindu-și adăposturile și pregătindu-se pentru lunile de frig.

Vezi și

Luna Castorului din acest an este ultima din cele patru superluni din 2024: Luna Sturionului din august, Luna Recoltei din septembrie și Luna Vânătorului din octombrie.

Superluna apare atunci când Luna plină coincide cu perigeul, adică punctul din orbita sa cel mai apropiat de Pământ.  Datorită apropierii mai mari decât de obicei, Luna apare cu aproximativ 14% mai mare și poate fi cu până la 30% mai strălucitoare. Această apropiere face ca Luna să pară mai impresionantă pe cerul nocturn.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Inedit » Ultima superlună din 2024. Cum s-a văzut pe cer "Luna Castorului"