Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia turiştilor străini, veniţi pentru prima oară la Sibiu. România le-a întrecut aşteptările: "Sunt surprins!"

Cu o istorie bogată, oraşul Sibiu a devenit de mulţi ani unul dintre cele mai căutate din ţara noastră. Iată ce îi atrage atât de mult pe turişti acolo. 

de Redactia Observator

la 29.07.2022 , 17:58

Armonia perfectă între arhitectura medievală şi cea contemporană, straduţele înguste şi cochete, bisericile fortificate şi peisajul unic îi fac pe oameni să se îndrăgostească de Sibiu. După deschiderea internaţională din 2007, când a fost Capitală Europeană a Culturii, oraşul transilvănean a devenit un magnet pentru turişti. "Are foarte multe obiective de vizitat. Spectacole foarte multe, locul este foarte artistic. Am văzut şi foarte multă artă de stradă. Hotelurile sunt foarte frumoase, locul este foarte frumos, oamenii sunt extraordinari de buni", spune o turistă.

Vacanţă la Sibiu. Preţuri accesibile: cât costă cazarea

Şi preţurile sunt accesibile. La o pensiune aflată în apropierea centrului istoric, o cameră dublă costă 150 de lei pe noapte. "Indiferent de buget, până la urmă cred că există posibilitatea să vizitezi, să te bucuri, să faci lucruri deosebite într-o vacanţă", crede o femeie. "Avem două săptămâni vacanţă, din care o săptămână stăm aici. Eu m-am născut aici, deci vin oricând cu foarte multă plăcere", mărturiseşte un bărbat.

Vezi și

Comparativ cu anul trecut, numărul turiştilor este în creştere, însă tendinţele s-au schimbat faţă de perioada de dinainte de pandemie. "Dacă până înainte de pandemie circulau mult în grupuri şi vedeam autocarele care umpleau parcările, de doi ani încoace au început să circule mult mai mult individual", explică Adela Dadu, ghid turism.

Pe acelaşi subiect

Reacţiile turiştilor străini ajunşi la Sibiu

Tot din cauza contextului internaţional, turiştii străini sunt tot mai puţini. Cei care totuşi ajung sunt plăcut impresionaţi. "E un oraş foarte frumos care te atrage. Sunt surprins de diversitatea de aici, de evenimentele culturale prezentate aici. Un oraş foarte impresionant, mic, dar plin de viaţă", este de părere un turist străin. "E foarte frumos, foarte primitor", zice o altă turistă de peste hotare. "Venim din Israel şi ne place foarte mult aici. E un loc superb, casele sunt frumoase, priveliştile la fel", adaugă o femeie.

Specialiştii din turism se aşteaptă ca luna august să fie şi mai aglomerată. Din cauza haosului de pe aeroporturi, tot mai mulţi români renunţă la vacanţele în străinătate şi aleg destinaţii autohtone.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » Reacţia turiştilor străini, veniţi pentru prima oară la Sibiu. România le-a întrecut aşteptările: "Sunt surprins!"