Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mii de credincioşi petrec 1 mai la cel mai mare pelerinaj din sudul ţării. "Asta îmi doresc, ca oamenii să plece de aici încredinţaţi că rugăciunile le sunt ascultate"

Peste 15.000 de credincioşi au ales să petreacă 1 mai la cel mai mare pelerinaj din sudul ţării - ca să se încarce duhovniceşte. Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, cea mai nouă mănăstire din Teleorman, este locul unde preţ de câteva zile sunt scoase credincioşilor moaşte care au fost aduse pentru prima dată în România - de exemplu, cele ale apostului Toma - cel care a fost martorul Învierii lui Hristos. 

de Andreea Filip

la 30.04.2023 , 21:48

 În Teleorman, la Dragăneşti Vlaşca, credincioşii s-au unit în rugăciuni.   

Pelerin: "Se simte puterea lui Dumnezeu, trebuie să crezi."

De trei zile, curtea mănăstirii Pantocrator este plină de oamenii care cred în puterea rugăciunilor. 

Vezi și

Bianca Iacob, reporter Observator: "Ce simţiţi când faceţi parte dintr-un astfel de pelerinaj?"

Pe acelaşi subiect

Pelerin: "Linişte sufletească."

Şi nu este primul an când vin în sudul ţării - locul unde se ţine cel mai mare pelerinaj din zonă - unde puterea miracolelor este mare. 

Bianca Iacob, reporter Observator: "Peste 15.000 de credincioşi au trecut până acum pe la racla cu moaşte adusă aici la mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti Vlaşca. Şi stau în continuare la coadă să poată atinge moaştele aduse din Grecia. De exemplu, cele ale apostolului Toma sunt pentru prima dată în România."

Părintele Sebastian, starețul mănăstirii: "Când am început mănăstirea aceasta, cumva aveam această dorinţă, ca oamenii vor veni să spună: Aici e Raiul!Asta îmi doresc, ca oamenii să plece de aici încredinţaţi că rugăciunile le sunt ascultate."

Moaște aduse din Grecia

Tot la Pantocrator sunt şi moaştele Sfintei Ecaterina, la care se roagă cei care vor să se căsătorească. Moaştele sunt aduse din Grecia, de pe Insula Patmos.

Părintele Sebastian: "Sunt relicve foarte preţioase, acolo la Insula Patmos se ajunge foarte greu, e o insulă foarte îndepărtată. Aici au venit pentru că au văzut mulţimea de oameni care participă, le-am vorbit despre bucuria românilor, a credincioşilor care vin din toată ţara."

Părintele Sebastian este stareţul mănăstirii şi unul dintre cei care şi-a dorit o biserică cu hramul celei mai venerate dintre femeile vestitoare ale minunii creştinătăţii - Maria Magdalena - într-un loc unde nu mai fusese construită o mănăstire de 400 de ani.

Părintele Sebastian: "Oamenii vin să celebreze alături de noi aceste momente sacre ale istoriei mântuirii şi se bucură pentru că aşa cum ştim cu toţii a devenit un adevărat pelerinaj, un obicei."

Din Grecia a venit din nou acasă şi părintele Mihail. "Credinţa e aceeaşi peste tot. Simt emoţie pentru că lumea se apropie mult mai mult de Dumnezeu şi vin oameni foarte mulţi cu foarte multe necazuri, cu multe probleme şi aici îşi găsesc alinarea şi liniştea", explică acesta. 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Meteora, moaştele sfintei Ecaterina, cele ale Mariei Magdalena şi ale Apostolul Pavel sunt scoase în curtea mănăstirii din Drăgăneşti Vlaşca până pe 2 mai. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » Mii de credincioşi petrec 1 mai la cel mai mare pelerinaj din sudul ţării. "Asta îmi doresc, ca oamenii să plece de aici încredinţaţi că rugăciunile le sunt ascultate"