Video Concediul perfect pentru septembrie înseamnă Bali sau Las Vegas. Top 10 destinaţii pentru o vacanţă la final de sezon estival
În definitiv urmează luna septembrie care este perfectă pentru aşa ceva și există mai multe sugestii tentante şi documentate. O agenţie de turism din Franţa a făcut un top 10 cu cele mai fericite destinaţii din lume. Pe primul loc este paradisul tropical din Bali, urmat de Las Vegas şi New Orleans. Şi Europa intră în clasament: Barcelona, Amsterdam şi Budapesta ar fi oraşele care aduc fericirea.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu Prigoană. S-a prăbuşit la masă cu prietenii, la restaurantul pe care-l frecventa săptămânal
Majoritatea turiștilor care au ajuns în Bali sau Indonezia au mărturisit că s-au îndrăgostit iremediabil de plajele și peisajele idilice, dar și de modul în care insula îmbină armonios elementele de cultură cu natura. Cu alte cuvinte, povești despre zei și temple uriașe, mâncare gustoasă și cazări ieftine. Pentru 100 de lei pe noapte în Bali, găsiți o cameră de două persoane la trei stele, cu mic dejun inclus, piscină și plaja la o aruncătură de băț.
Pe locul al doilea în topul celor mai fericite destinații se află Orașul Păcatelor, Las Vegas. Viața de noapte din orașul american este principala atracție. Recunoscut pentru cazinourile spectaculoase, cluburile de noapte de lux, nunțile ad hoc și nopțile de neuitat, Las Vegas-ul este o experiență de neuitat.
Dacă în Las Vegas trebuie să scoți din buzunar minimum 250 de euro pentru o cameră de două persoane la un hotel decent, în New Orleans este puțin mai ieftin. În luna octombrie prețul mediu ajunge la 200 de euro pe noapte, la un hotel de trei stele. New Orleans este cunosut în întreaga lume pentru muzica jazz, bucătăria specifică și faimoasele festivaluri de mardi gras.
Barcelona, Amsterdam și Budapesta, printre cele mai fericite destinații de vacanță, din Europa
Nici orașele Europene nu au fost uitate. Barcelona, Amsterdam și Budapesta au fost votate printre cele mai fericite destinații de vacanță. Criteriile de care s-a ținut cont în alcătuirea clasamentului sunt rata criminalității, starea de fericire a localnicilor și prețul unei beri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰