Video De 5 ani, Ferudin Salim serbează Ziua Naţională a României într-un mod inedit: "Simţim altceva aici, în mare. Ne simţim liberi"
Românii au sărbătorit Ziua Naţională în toate colţurile lumii. Astfel, imnul naţional a răsunat pe Kilimanjaro, dar şi în avioanele transoceanice. În ţară, oamenii au profitat de vacanţă şi au umplut până la refuz hotelurile atât la mare, cât şi la munte.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!" În ultimii cinci ani, Ferudin Salim şi a făcut o tradiţie din a sărbători ziua naţională în stil propriu: flutură steagul României din mijlocul mării. "10 grade! Destul de caldă, după cum vedeţi. Simţim altceva aici, în mare, în apă. Ne simţim liberi", spune Ferudin Salim, localnic.
1 Decembrie, vacanţă la mare şi la munte
Turiştii care au ajuns la mare nu au înfruntat apa rece, dar s au refugiat la spa. Au încins şi o horă în piscină, la 33 de grade Celsius. "De câţiva ani la 1 Decembrie sărbătorim în apă. Decât la munte, înghesuială, mai bine aici", crede un turist.
Cei mai mulţi români au luat drumul muntelui în această mică vacanţă. La Poiana Braşov şi-au dat mână cu mână în coada la telecabină. La înălţime însă peisajul de iarnă e spectaculos. "Sunt dornici. A trecut un an şi ce-i mai important e că de foarte, foarte mulţi ani nu am schiat în noiembrie, cum a fost ieri", spune Traian Cervinschi, instructor de schi.
- Charlie Ottley, îndrăgostit de România şi de Oana. Cine este femeia care i-a furat inima jurnalistului britanic...
- Alexandrina Halic, vocea care a spus povești pentru generații întregi de copii, încă din anii '60: "România...
- Record de Ziua Naţională: peste 100.000 de români, la cea mai grandioasă paradă militară, în Capitală. Imnul...
Pârtii deschise în minivacanţa de 1 Decembrie
Cinci din zece pârtii din Masivul Postăvaru sunt deschise acum: Drumul Roșu Superior, Doamnei, Lupului, Kanzel și Ruia. Şi în munţii Rarău, la 1.600 de metri altitudine a răsunat imnul naţional. Tricolorul a fluturat la înălţime.
Alţii au celebrat 1 Decembrie cu un prânz tradiţional la cabanele din zonă. "Fasole de post, fasole cu cârnaţi, sărmăluţe de post, cozonaci, colaci, salată de toamnă cu râşcovi, slăninuţă. Foarte apetisante şi gustul tradiţional... Abia aştept să le savurăm", spune un turist.
În Maramureş, turiştii s-au îmbrăcat în straie populare şi au sărbătorit şi ziua naţională, şi ignatul în aceeaşi vacanţă. "Petrecem româneşte, ca de fiecare dată de 1 Decembrie, alături de familie şi de cei dragi", spun turiştii.
În staţiunea Sovata, copiii s-au distrat la săniuş şi la bulgăreală.
În Gorj, la poalele muntelui, în Baia de Fier, câțiva iubitori de literatură au întrerupt şirul petrecerilor tradiţionale cu... o tabără de lectură! Au citit la gura sobei, într-un cadru de poveste. "Am venit să citim, am venit să socializăm, am venit să ne facem noi prietenii. Am venit să fug de agitaţia Bucureştiului, iar aici mi-am găsit liniştea", spun ei.
Trei sportivi cu dizabilități au cucerit vârful Kilimanjaro de Ziua Naţională a României
Trei sportivi români din Lotul Naţional de Paraclimbing au dus steagul ţării la peste 5.800 de metri înălţime, în Tanzania.
Capitala a fost încă de azi-noapte luminată în culorile tricolorului. Turnul de comunicaţii al STS a fost împodobit cu 8.000 de luminiţe albastre, galbene şi roşii.
Tricolorul a fost la loc de cinste şi în cea mai cunoscută piață din lume, Times Square din New York. Steagul României a fost afişat pe ecranele gigant. De la mii de kilometri distanţă şi la mii de metri altitutine, soliștii de la ansamblul "Dor românesc" din Bistriţa şi-au unit vocile şi au cântat "Noi suntem români".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰