Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alexandrina Halic, vocea care a spus povești pentru generații întregi de copii, încă din anii '60: "România merge înainte, România crește"

A fost odată o actriţă mică. Şi, deşi îşi dorea să devină o actriţă mare, cineva i-a spus că asta nu se va întâmpla niciodată. Pentru că e prea mică. Atunci, altcineva, a creat primul Teatru de copii din România. Parcă special pentru ea. Aşa a devenit Alexandrina Halic o actriţă mare. De peste 60 de ani spune poveşti zecilor de generaţii de copii deveniţi, între timp, bunici. La cei 82 de ani ai săi, Alexandrina Halic e încă pe scenă. Pentru generaţia copiilor de azi care umplu sălile de spectacol. Şi fac, în felul ăsta, să crească mare şi frumos România. 

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 19:38

La început a fost doar o voce. Vocea care spunea poveşti celor care erau copii pe la începutul anilor '60. Sau vocea unor personaje celebre din piese de teatru care se auzeau la radio, în anii trişti şi gri ai comunismului. O voce mică şi la propriu şi la figurat. Printre alte voci mari.

  • Alexandrina Halic, actriță: Atunci când înregistram eu, prin anii '60, era un singur stativ cu un microfon pus undeva la înălţimea asta. Pentru că cei lângă care stăteam ca să înregistrez erau Silviu Stănculescu sau Mircea Albulescu sau alte înălţimi, şi la propriu, şi la figurat. Şi eu nu ajungeam la microfon. Şi atunci un regizor de studio, a venit cu o idee grozavă. Şi a adus două cărămizi, am urcat pe ele şi aşa am ajuns şi eu la microfon fără să îi deranjez pe ei.

Era acea perioadă de glorie a radioului, în care totul se baza pe talent, pasiune şi improvizaţie. 

Vezi și
  • Alexandrina Halic, actriță: Asta era recuzita, erau nişte benzi de magnetofon care nu mai erau folosite. Şi noi le foşneam creind impresia că păsim pe iarbă uscată în pădure. Sau că bate un vânt sau că arde focul. Ţin minte că odată aevam nevoie de un sunet de portiţă care scârţâie. Iubesc toata recuzita asta, uşile care se deschid, ferestrele în care se bate, telefonul care suna.
Pe acelaşi subiect

Magie e, de fapt, toată viaţa Alexandrinei Halic, o actriță mare, de statură mică

Ar fi putut rămâne doar o voce, fără nume şi fără chip, dacă ceva magic nu s-ar fi întâmplat la un moment dat, în viaţa ei. Parcă special pentru ea. Era în primul an la actorie când profesorii şi-au dat seama că ea nu e totuşi potrivită pentru meseria asta. 

  • Alexandrina Halic, actriță: Se întrebau, pe bună dreptate, ce ai să joci mai tarziu, ce ai să faci, cu statura ta, cu vocea ta? O să fii nefericită dacă te lăsăm să faci teatru. Ar fi mai bine să te îndrepţi spre altceva. 

Şi în timp ce ea se îndrepta spre facultatea de Filologie, afla că e căutată de urgenţă de către regizorul Ion Cojar. Care tocmai înfiinţa, la Bucureşti, primul teatru pentru copii de la noi.  

  • Alexandrina Halic, actriță: Am rămas să pot să fac această meserie pentru că teatrul pentru copii avea nevoie de mine. Lucrul care părea la început un handicap, înălţimea şi vocea, au fost atuurile în profesia pe care am ales-o.

Teatrul Ion Creangă a început odată cu ea. Şi de mai bine de 60 de ani au rămas împreună. Ea a fost şi Pinochio, si Pantalone, si David Copperfield şi Alice în Ţara Minunilor. 

  • Alexandrina Halic, actriță: Mi s-a întâmplat, după ce am jucat Alice în țara minunilor, să mă întâlnesc cu o fetiţă și mama ei într-un magazin și mama, încântată, mă arată pe mine. Uite, o vezi pe doamna, este Alice. Și fetița m-a măsurat din cap până în picioare și a zis - Asta, mamă? Era dezamagită. În civilie, nu mai eram Alice.

Aşa că a preferat să rămână pentru toţi, aşa - Pinochio sau Pantalone sau David Copperfield sau Alice în Țara Minunilor. Pentru toate generaţiile de copii care au intrat în lumea fascinantă a poveştilor, datorită ei. 

  • Alexandrina Halic, actriță: Cei care erau copii acum mulți, mulți ani, 60 de ani, astăzi sunt bunici, și vin cu nepoții. Şi îmi spun, vă ştiu din copilărie. V-am urmărit de atunci. Şi am venit şi cu nepotul.

Destinul actriței Alexandrina Halic se confundă cu destinul Teatrului pentru copii

Teatru care a fost nu doar salvarea ei. Ci salvarea tuturor generaţiilor de părinţi şi de copii care au trecut măcar o dată prin sala de spectacol. 

  • Alexandrina Halic, actriță: În clipa în care îi văd că vin în sală şi văd şi copiii care vin în sală, și văd și cum reactionează și cum se manifestă îmi spun... nu e pierdut nimic, România merge înainte, România crește. Își crește copiii. Și iată, faptul că există Teatrul de Copii e o mână întinsă spre această nevoie de a crește frumos.

Cu fiecare rol, cu fiecare poveste pe care o spune pe scenă, Alexandrina Halic face, de fapt, portrerul României frumoase, cu tot ce are ea mai bun, primit moştenire de la bunici şi străbunici. 

  • Alexandrina Halic, actriță: M-am născut aici, aici e familia mea, aici e posibilitatea mea de a mă manifesta şi numai aici. Asta înseamnă pentru mine România. E casă mea, e familia mea, e, vorba lui Nichita Stănescu, e limba în care trăiesc și pe care și eu și colegii mei ne străduim să o păstrăm curată şi bogată.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Alexandrina Halic, vocea care a spus povești pentru generații întregi de copii, încă din anii '60: "România merge înainte, România crește"