Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât te costă să dormi într-un lan de lavandă. Reacţia unui turist din Polonia ajuns într-un astfel de loc, aflat la Suceava

A început sezonul lavandei, iar odată cu el, valurile de poze şi videouri pe Instagram, Facebook şi TikTok. Câmpurile parfumate îşi aşteaptă oaspeţii nu doar cu un decor spectaculos, ci şi cu un răsfăţ binemeritat, după minute întregi petrecute în soare: limonada şi biscuiţii cu aromă de lavandă sunt incluşi în biletul de intrare. Cine vrea să testeze experienţa completă, poate petrece o noapte sau mai multe fix în mijlocul lanului mov, ca să admire răsăritul şi apusul într-un cadru minunat!

de Angela Bertea

la 06.06.2024 , 17:37

Străjuit de dealurile verzi, lanul cu lavandă proaspăt înflorită este un spectacol pentru simţuri. Alexander a venit în Mihoveni, din Polonia, în cadrul unui schimb de elevi. "Lavanda este foarte frumoasă, este cu adevărat specială şi sper că voi mai ajunge aici şi în viitor!", spune Alexander, turist. 

În cei 7.000 de metri pătraţi de lavandă, oaspeţii sunt aşteptaţi să facă cele mai instagramabile fotografii, să se relaxeze la petreceri private sau la o cină în familie, dar şi să înnopteze aici! Biletul de intrare pe tărâmul mov costă 20 de lei, iar cazarea, de la 300 de lei pe noapte. "Soiul se numeşte angustofila. Este singurul soi de lavandă comestibil pe care îl avem aici şi îl putem folosi şi în preparatele cu care îi întâmpinăm pe oaspeţii noştri", declară Cătălina Culipei, producător local. 

Câmpul parfumat care îşi aşteaptă turiştii

Vezi și

La jumătate de oră distanţă, tot în Suceava, găsim un alt câmp parfumat. La Cacica, turiştii sunt întâmpinaţi cu prăjituri, ciocolată, limonadă şi biscuiţi, toate cu... lavandă. "Ne dă o senzaţie de linişte, e foarte frumos, e inedit. Dacă noi nu ne oferim timp, nu ne oferă nimeni!", spune un turist.

Pe acelaşi subiect

O zi plină costă până în 80 de lei de persoană. "Îi aşteptăm cu posibilitatea de a trăi experienţe unice, de a participa la creativitate - la evenimente de săpunărit, să deguste din produse tradiţionale, să petreacă o zi de picnic în câmpul de lavandă", spune Mihaela Robu, producător local.

Avantajele unei experienţe în lanul de lavandă

Pe lângă fotografiile spectaculoase realizate în câmpul cu lavandă şi mirosul acesteia îţi oferă o stare de linişte şi de relaxare. "Ştim că simpla privire a unui peisaj ne poate ajuta, cu atât mai mult acolo unde avem mai multe simţuri implicate. Studiile arată că nivelul depresiei, nivelul de anxietate scad, creşte starea de bine, nivelul de agresivitate scade", a declarat Anca Herea, psiholog.

Spectacolul colorat durează până în luna iulie. Iar cei care ratează perioada verii, mai au o şansă să ajungă în lanul cu lavandă la final de toamnă, atunci când câmpul înfloreşte din nou. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Cât te costă să dormi într-un lan de lavandă. Reacţia unui turist din Polonia ajuns într-un astfel de loc, aflat la Suceava