Video Afacerea începută de Ciprian în 2019: "Într-o zi de weekend pot să fie şi peste o mie de clienţi"
Ne place îngheţata. Iar asta se vede şi în statistici. România a urcat în top zece producători din Uniunea Europeană. Gelateriile se întrec în tot felul de combinaţii, de la clasicele arome de vanilie şi ciocolată şi până la gusturi inedite, de tei sau lavandă. Iar clienţii sunt tot mai mulţi de la un an la altul.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În urmă cu patru ani, Ciprian şi-a deschis o gelaterie artizanală. De atunci şi până acum, business-ul lui a tot evoluat.
Ciprian Sălceanu, coproprietar gelaterie: Comparând cifrele anul ăsta o să avem un business de 10 ori mai mare comparativ cu 2019. Îngheţata e produsă chiar aici, în laboratorul nostru. Mare parte din ingrediente le luăm din Italia. Încercăm să folosim şi ingrediente locale. Într-o zi de weekend pot să fie şi peste o mie de clienţi, când e foarte cald şi foarte frumos afară.
România, în topul celor zece producători din Uniunea Europeană
La fel stau lucrurile şi la altă gelaterie, din centrul Capitalei. Şi aici se produc cantităţi tot mai mari de îngheţată, de la un an la altul.
- A cumpărat o vechitură cu 8 lire sterline, fără să ştie pe ce comoară a pus mâna. Cum i s-a schimbat norocul...
- Un bărbat din SUA a câștigat 3 milioane de dolari la loteri și a folosit banii ca să-și extindă afacerea cu...
- Afacerea care le aduce bani frumoşi unor elevi în vacanţa de vară. Vor să dubleze profitul de anul trecut
Ștefan Dumitru, proprietar gelaterie: Hai să ne gândim la prima vară. Erau de ordinul zecilor de kilograme în zilele de weekend. Acum am ajuns şi la peste 250 de kg într-o zi de weekend.
România a ajuns, de altfel, în top zece cei mai mari producători de îngheţată din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat.
În acest clasament, Germania se află pe primul loc. A fost cel mai mare producător de îngheţată, cu 620 de milioane de litri. E urmată de Franţa şi Italia, cu peste 500 de milioane de litri.
Cornelia Crîşmaru, corespondent Observator Italia: Cu aproximativ 40.000 de gelaterii, Italia este raiul îngheţatei artizanale. Ocupă locul trei în topul producătorilor şi al exportatorilor, însă acest desert răcoros al verii, este considerat cel mai bun din lume. Cele mai populare arome de încercat în Italia sunt ciocolată, fistic, căpşuni şi straciatella.
Topul e continuat de Spania, unde producţia a fost de 321 de milioane de litri şi Belgia cu aproape 200 de milioane. România se află pe locul 9 în top, cu 35 de milioane de litri. În 2021, se afla pe locul 11.
Mădălina Chițac, reporter Observator: Şi nu doar că producem multă îngheţată, ci şi consumăm. Iar datele oficiale arată faptul că, în acest an, consumul de îngheţată a crescut cu 15% în comparaţie cu anul 2022. Un român ajunge să consume, în medie, într-o lună, peste110 grame de îngheţată, iar aromele preferate rămân ciocolata şi vanilia.
Client: 12 lei pe o cupă. Dar erau variante diferite. Dacă vrei mai mare, preţul creşte.
De altfel, a tot crescut în ultimul an. O cupă de îngheţată care anul trecut era 10 lei, acum e 11-12 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰