Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aventura Observator în paradisul exotic Mauritius continuă. Insula, un amestec de istorie, frumusețe și exotic

Aventura Observator în paradisul exotic Mauritius continuă. Ne-am desprins, ce-i drept, cu greu, de plajele cu nisip fin şi valuri turcoaz ca să explorăm capitala insulei, să ne liniştim într-un templu hindus şi să vedem cu ochii noştri una dintre cele mai bătrâne ţestoase din lume. 

de Bianca Iacob

la 31.12.2021 , 20:17

În sudul insulei Mauritius, întinsă pe 3,5 hectare de vegetaţie, un colţ de sălbăticie îşi deschide porţile pentru noi. Suntem în parcul La Vanilia. Aici, locuiesc ţestoase uriaşe, iguane, crocodili, broaşte-bou, maimuţe şi lilieci. O splendoare! 

Deşi ţestoasele nu au nume, au câte un număr pe carapace pentru a fi recunoscute. Doar cea mai bătrână ţestoasă a fost botezată Domino. La 275 de kilograme, Domino nu face mare lucru, însă suratele ei se înghesuie când le întindem ceva de mâncare. Deşi mult mai puţin prietenoşi, crocodilii sunt la fel de spectaculoşi. Cum stau tolăniţi la soare, aproape că uităm că sunt nişte prădători nemiloşi. 

Lăsăm trilul păsărilor în urmă şi ne îndreptăm spre capitala insulei, Port Louis

Vezi și

Ghidul nostru, Balla, a venit pregătit să ne satisfacă toate curiozităţile. 

Pe acelaşi subiect

Balla, ghid turistic: Românii sunt, cum să spun, vor să ştie tot, pun întrebări despre insulă, vor să ştie tot. Ruşii nu sunt la fel, nu sunt prietenoşi.

Ajungem în capitala Port Louis, un amestesc de mirosuri şi senzaţii, care ne poartă înapoi în timp, în anii 1700 pe când aici se întâlneau marinari din toată lumea. Ne oprim în piaţa centrală pentru o pauză de hidratare. 

Atmosfera plină de istorie şi culoare ne cucereşte pe loc

Bianca Iacob, reporter Observator: Piaţa centrală din capitala Portului Louis este un mix între haine, suveniruri, legume, fructe, mâncare şi băuturi locale, aşa că toţi turiştii vin în piaţa centrală să cumpere cadouri pentru acasă sau măcar din curiozitate. 

După zumzăiala din piaţă, ne oprim să ne tragem sufletul într-un templu hindus. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Este cel mai vechi templu hindus de pe insulă, are peste 100 de ani. Ca să intrăm înăuntru trebuie să ne descălţăm şi să ne lăsăm adidaşii la intrare. 

În linişte, luăm la pas lăcaşul de cult

Primii imigranţi indieni au construit acest templu când au ajuns pe insulă. 

Balla, ghid turistic: Este un templu frumos şi paşnic, foarte mulţi oameni vin aici ca să se roage. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Yellow Bell este considerată o floare sacră aici în Mauritius şi aceste flori sunt duse drept ofrandă zeilor. 

Ne luăm rămas bun de la Port Louis de la un punct de belvedere unde capitala pare că se întinde la picioarele noastre. Îi întâlnim aici pe Bogdan şi Diana. Abia au ajuns în Mauritius. Excursia se încheie aici. Dar petrecerea de Anul Nou începe în curând. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » Aventura Observator în paradisul exotic Mauritius continuă. Insula, un amestec de istorie, frumusețe și exotic