David Popovici a transmis un mesaj ferm pentru politicieni: "Să investim mai mult în sport. Trebuie să facem ceva"
"Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport", spune David Popovici, după ce a câștigat aurul la 200 de metri liber și medalia de bronz la 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris.
"Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice", a fost mesajul lui David Popovici, potrivit Mediafax.
El a spus că medalia obținută miercuri seara simbolizează toate antrenamentele la care și-ar fi dorit să lipsescă, dar nu a făcut-o, "toate antrenamentele de după nopți în care nu am putut să le dorm de emoții, poate pentru Jocurile Olimpice".
"Greutatea ei simbolizează toate sacrificiile pe care eu și apropiații mei, familia, le-am făcut ca să ajungem aici. Uite! O țin și o arăt pentru că-s foarte mândru de ea", a adăugat Popovici.
David Popovici a vorbit și despre condițiile de antrenament din țară
"N-aș spune (că sunt - n.r.) un miracol. Însă, în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice… centre de pregătire peste centre de pregătire... Deci în condițiile astea eu mă antrenez pe Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot la patru ani, de asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber, iar în timpul iernii, că tot vorbeam de condiții, când e frig afară, pentru că bazinul din interior… de foarte mult timp se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic, când e frig afară noi ne antrenăm într-un balon unde o persoană care nu-i obișnuită intră și stă… 3 minute, intră și simte că se sufocă. Ei, în condițiile alea ne antrenăm noi, dar… cred că se poate. Suntem puțini, într-adevăr, cei care excelăm cu adevărat în România, în sporturi, însă cu condițiile pe care le avem trebuie să facem ce putem", încheie Popovici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰