Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Croaţia se califică în sferturi la Cupa Mondială 2022. Japonia, eliminată la penalty-uri: portarul croat a apărat trei lovituri de departajare

Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins Japonia cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare, în meciul care are loc luni, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, în care scorul a fost egal, 1-1, după 90 de minute, dar şi după prelungiri, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 05.12.2022 , 20:21

Croaţia se califică în sferturi la Cupa Mondială 2022. Portarul croat a apărat trei penalty-uri - Profimedia

După un meci destul de anost, Croaţia a făcut diferenţa la loviturile de la 11 metri, unde erou a fost portarul Dominik Livakovic, care a apărat trei şuturi (Takumi Minamino, Kaoru Mitoma şi Maya Yoshida). Japonia a trecut pe lângă cea mai mare performanţă din istoria sa, însă, dacă în cele 120 de minute a fost rareori mai prejos faţă de adversara sa, la loteria penalty-urilor a fost complet nepregătită. ''Samuraii albaştri'' au reuşit să deschidă scorul, prin Daizen Maeda (43), dar Croaţia a egalat după pauză, prin Ivan Perisic (56).

Croaţia are doar o înfrângere în ultimele sale 11 partide la Cupa Mondială

Niponii au avut o primă mare ocazie de gol în min. 3, când Taniguchi a trimis cu capul puţin pe lângă poartă din 6 metri. Croaţia a fost periculoasă şi ea în min. 8, când Perisic a tras din unghi, dar Gonda a respins, iar apoi Kramaric a fost blocat de fundaşii japonezi. În min. 12, la centrarea periculoasă a lui Ito, Maeda nu a putut ajunge în 6 metri. Finalista de acum patru ani a mai avut o oportunitate, în min. 28, când Barisic a centrat, Perisic a prelungit mingea, dar Kramaric nu a ajuns la minge.

Articolul continuă după reclamă

Kamada a ratat complet şutul (41) din colţul careului mic, dar echipa antrenată de Hajime Moriyasu a înscris înainte de pauză, în urma unei faze fixe: Doan (43) a centrat în careu, Petkovic a respins greşit, iar Daizen Maeda a trimis în poartă din 6 metri.

Pe acelaşi subiect

Japonia a început ofensiv partea secundă, iar Kamada (46) a şutat de la 20 de metri peste poartă. Croaţia a reuşit egalarea în min. 56, când Perisic a trimis excelent cu capul de la 12 metri, la centrarea lui Lovren. Perisic a devenit astfel doar al patrulea jucător care marchează la ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale, după Lionel Messi, Xherdan Shaqiri şi Cristiano Ronaldo.

Asiaticii au fost aproape să revină în avantaj pe tabelă (57), dar Livakovic a scos de sub transversală şutul lui Endo de la 20 de metri. Apoi, Doan a tras slab de la 17 metri, fără emoţii pentru goalkeeper-ul lui Dinamo Zagreb. Până în min. 90, croaţii au mai avut trei ocazii notabile: Modric (63) a şutat foarte bine de la 20 de metri, dar Gonda a respins, apoi mingea trimisă de Kramaric (66) a fost blocată, a ajuns la Budimir, care a reluat cu capul pe lângă ţintă, iar Perisic a şutat din alergare (77), mingea fiind deviată pe lângă poartă de Tomiyasu.

Cele două echipe au riscat tot mai puţin, ferindu-se să greşească, astfel că în prelungiri au fost consemnate doar două situaţii care merită menţionate, un contraatac purtat de Mitoma (105), încheiat cu un şut pe centrul porţii, respins de Livakovic, şi un şut al lui Majer (120+1), pe lângă poartă, din marginea careului.

Croaţia a dovedit că este echipa care poate gestiona mai bine astfel de meciuri, după ce în 2018 s-a confruntat de trei ori cu situaţia prelungirilor şi/sau penalty-urilor, ieşind învingătoare de fiecare dată, în optimi a trecut de Danemarca (penalty-uri), în sferturi de Rusia (penalty-uri), iar în semifinale de Anglia (prelungiri).

La loviturile de departajare, pentru croaţi au transformat Nikola Vlasic, Marcelo Brozovic şi Mario Pasalic, iar Marko Livaja a ratat (bară). Pentru niponi a înscris Takuma Asano, iar Takumi Minamino, Kaoru Mitoma şi Maya Yoshida au ratat.

Croaţia are doar o înfrângere în ultimele sale 11 partide la Cupa Mondială, aceea venind în finala din Rusia, contra Franţei (2-4). Japonia nu a reuşit să treacă de optimile de finală, fază pe care a atins-o în 2002, 2010, 2018 şi 2022. Croaţia nu a pierdut niciodată în optimile de finală: în 1998 a învins România (1-0), iar în 2018 a trecut de Danemarca. În sferturi, Croaţia va înfrunt câştigătoarea dintre Brazilia şi Coreea de Sud (luni, Stadium 974 - Doha, 21:00), meciul fiind programat în data de 9 decembrie (Education City Stadium - Doha, 17:00).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Croaţia se califică în sferturi la Cupa Mondială 2022. Japonia, eliminată la penalty-uri: portarul croat a apărat trei lovituri de departajare