Clasament WTA, 14 aprilie 2025: Sorana Cîrstea pierde încă două poziţii în ierarhia celor mai bune jucătoare de tenis
Reprezentanţii WTA au dat publicităţii luni, 14 aprilie 2025, noul clasament al celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, iar cifrele arată că Sorana Cîrstea a pierdut încă două poziţii în ierarhia WTA.

În general, nu au fost schimbări semnificative în clasamentul WTA, pentru că săptămâna trecută a fost dedicată, în special, meciurilor din Billie Jean King Cup. În aceste condiţii nu trebuie să ne mire că TOP 10 WTA a rămas identic precum cel afişat săptămâna trecută.
Astfel, TOP 10 WTA arată la momentul actual în felul următor: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 10.541 puncte, 2. Iga Swiatek (Polonia) - 7.470 puncte, 3. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 6.101 puncte, 4. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 6.063 puncte, 5. Madison Keys (Statele Unite ale Americii) - 4.999 puncte, 6. Jasmine Paolini (Italia) - 4.843 puncte, 7. Mirra Andreeva (Rusia) - 4.775 puncte, 8. Qinwen Zheng (China) - 4.243 puncte, 9. Paula Badosa (Spania) - 3.821 puncte, 10. Elena Rybakina (Kazahstan) - 3.808 puncte.
Dintre jucătoarele românce, cea mai bine clasată rămâne Jaqueline Cristian, care staţionează pe locul 66 mondial, cu 948 puncte. Ea este urmată de Irina Begu, care staţionează pe locul 74 mondial, cu 880 puncte, şi de Anca Todoni, care staţionează pe locul 88 mondial, cu 776 puncte.
Cum spuneam, Sorana Cîrstea a coborât două locuri, până pe locul 119 mondial, şi se depărtează tot mai mult de ideea de a reveni între primele 100 de jucătoare ale lumii. În schimb, ascensiuni frumoase au avut Andreea Prisăcariu, Maria Sara Popa şi Oana Gavrilă, dar ele sunt încă departe de a fi luate cu adevărat în seamă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰