Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zile libere 2023. Ce sărbători legale urmează şi în ce zile pică fiecare

Românii s-au bucurat din plin de zilele libere legale avute în luna ianuarie, precum 2 ianuarie şi 24 ianuarie, şi îşi fac deja planuri pentru următoarele zile libere legale.

de Redactia Observator

la 08.02.2023 , 12:08

Românii sunt consideraţi adevăraţi campioni europeni la zile libere legale Românii sunt consideraţi adevăraţi campioni europeni la zile libere legale - Profimedia
  • Românii sunt consideraţi adevăraţi campioni europeni la zile libere legale.

Însă, trebuie precizat din start că următoarele zile libere legale le avem abia în luna aprilie, în preajma Paştelui Catolic sau a celui Ortodox. De Paşte, credincioşii primesc câte trei zile libere legale, fiind considerate zile libere legale atât Vinerea Mare, cât şi prima şi a doua zi de Paşte, indiferent că vorbim de Paştele Catolic sau de cel Ortodox.

Românii sunt avantajaţi, în acest an, de faptul că cele mai multe zile libere legale pică în cursul săptămânii. Astfel ar urma să mai avem zile libere luni, pe 1 mai, de Ziua Muncii, joi, pe 1 iunie, de Ziua Copilului, duminică şi luni, pe 4 şi 5 iunie, de Rusalii, marţi, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, joi şi vineri, pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională a României, dar şi luni şi marţi, pe 25 şi 26 decembrie, în prima şi în a doua zi de Crăciun.

Românii, campioni europeni la zile libere legale

Articolul continuă după reclamă

Românii sunt consideraţi adevăraţi campioni europeni la zile libere legale având, în general, de circa două ori mai multe zile libere legale decât britanicii, spaniolii sau nemţii.

Pe acelaşi subiect

În plus, românii pot solicita zile libere legale şi cu ocazia altor momente din viaţa lor, cum ar fi căsătoria, naşterea unui copil, căsătoria unui copil sau decesul unei rude de până la gradul doi. În general, pentru astfel de momente se acordă câte trei zile libere legale, cu excepţia căsătoriei, caz în care se poate acorda până la cinci zile libere legale.

Din 2023, românii ar putea beneficia de o nouă zi liberă legală. Există un proiect conform căruia românii ar putea să primească o zi liberă legală cu ocazia zilei lor de naştere. Propunerea a venit din partea unui grup alcătuit din 19 senatori liberali şi un senator din partea Partidului Social Democrat.

Potrivit proiectului, "persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere", iar senatorii care au stat la baza proiectului mizează pe ideea că, printr-o asemenea acţiune, angajaţii ar reveni mai motivaţi la locul de muncă, indiferent de domeniul de activitate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Zile libere 2023. Ce sărbători legale urmează şi în ce zile pică fiecare