Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Paşte 2023. Când pică Paştele ortodox în 2023

Ortodocşii sărbătoresc Paştele, anul acesta, pe 16 aprilie, după ce, anul trecut, au sărbătorit Paştele pe 24 aprilie.

de Redactia Observator

la 20.03.2023 , 12:23

Paştele ortodox 2023 pică pe 16 aprilie Paştele ortodox 2023 pică pe 16 aprilie - basilica.ro
  • Ortodocşii sărbătoresc Paştele 2023 pe 16 aprilie.

Prima sărbătoare religioasă cu adevărat mare din 2023 este Paştele, iar credincioşii ortodocşi sărbătoresc Paştele, anul acesta, pe 16 aprilie, conform regulii stabilite la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 325.

Ca aproape în fiecare an, Paştele ortodox se sărbătoreşte, în acest an, la o săptămână după ce se sărbătoreşte Paştele catolic. Diferenţa dintre Paştele ortodox şi Paştele catolic este dată de faptul că Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian. 

Când este prăznuit Paștele ortodox

Articolul continuă după reclamă

Paștele este sărbătoarea în care prăznuim "omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri". Pentru ca acest lucru să se întâmple cu adevărat, trebuie să rostim "Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le".

Pe acelaşi subiect

Conform specialiştilor, Paștele poate fi prăznuit în fiecare duminică, cu câteva excepții: în duminica Rusaliilor, pentru că atunci se sărbătorește pogorârea Duhului Sfânt, în Duminica Floriilor, pentru că atunci este intrarea în Ierusalim și altă excepție este atunci când cade o mare sărbătore, precum Schimbarea la față, Ziua Crucii, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos.

În principiu, românii au liber atât în prima zi, cât şi în a doua zi de Paşti, dar şi în Vinerea Mare.

Pe de altă parte, trebuie precizat că, în următorii ani, Paştele ortodox ar urma să pice pe 5 mai, în 2024, pe 20 aprilie, în 2025, şi pe 12 aprilie, în 2026.

Cât durează minivacanţa românilor de Paştele ortodox 2023

În principiu, românii au parte de patru zile libere de Paştele ortodox 2023, respectiv Vinerea Mare, 14 aprilie 2023, Sâmbăta Mare, 15 aprilie 2023, Duminica Paştelui, 16 aprilie, şi Luni, prima zi după Paşte, 17 aprilie.

Totuşi, problema zilelor libere lucrătoare se stabileşte de la o compania la alte, existând şi firme unde măcar o parte din angajaţi sunt obligaţi să lucreze de Paşte, ei urmând să recupereze zilele libere respective într-o altă perioadă a anului.

Pe de altă parte, elevii sunt în vacanţă în perioada 7-18 aprilie 2023, astfel încât vacanţa respectivă să cuprindă atât zilele libere oferite pentru Paştele catolic 2023, cât şi zilele libere oferite pentru Paştele ortodox 2023.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Paşte 2023. Când pică Paştele ortodox în 2023