Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pandemia de COVID a dus industria de food-blogging pe culmile succesului. Secretul: pasiune și investiții

O lume în lockdown şi-a deschis apetitul pentru gastronomia în propria bucătărie. Forţaţi de împrejurări, oamenii s-au apucat să gătească acasă, dar şi-au dorit să se simtă ca la restaurant. Izolarea a exacerbat nevoia de validare, aşa că internetul s-a umplut de fotografii ale unor preparate numai bune de pus în ramă, nu doar în farfurie. Bucătarii pandemiei şi-au găsit inspiraţia tot online, unde cei pricepuţi în preparate instagramabile au dus industria de food-blogging pe culmile succesului.

de Ioana Matei

la 18.06.2022 , 21:29

Un minut poate atrage sute de mii de vizualizări, câtă vreme ţii cont de două ingrediente secrete: filmuleţul trebuie să pună cât mai bine în valoare preparatul, iar acesta trebuie să pară cât mai uşor de gătit. Instagramul s-a transformat, peste noapte, într-o carte de bucate digitală, iar cei cu adevărat pasionaţi de "cratiţă" au dat viaţă reţetelor şi le-au tradus în imagini pe înţelesul oricui. Shakshuka (Şacşuca) este un preparat de inspiraţie marocană, pe care Hayat l-a reinterpretat după propriile gusturi.

În bucătărie, Hayat se simte acasă. Găteşte intuitiv, cu gust de Orient şi adaugă note exotice în fiecare preparat. De patru ani, îşi împărtăşeşte pasiunea online. A început cu un blog, apoi a descoperit Instagramul. Azi are peste 30 de mii de urmăritori. 

Hayat Nabulsi, food blogger: A început să crească foarte tare când oamenii au început să încerce din reţete. A devenit un job full time acum, dar tot e ca un hobby pentru mine. 

Vezi și

Pandemia i-a deschis şi Elenei apetitul pentru reţete digitale. Găteşte de când se ştie, dar când a intrat la Medicină a ştiut că nu va mai avea timp pentru pasiunea de acasă. Pandemia i-a mutat cursurile în online. În pauze, s-a specializat în dulciuri. 

Pe acelaşi subiect

Elena Popa, food influencer: La început, a fost o creştere foarte rapidă pentru că era perioada aceea în care toată lumea voia să înveţe şi să caute inspiraţie şi chiar aveam o creştere de 1.000 de urmăritori pe zi. 

Succesul în online necesită învestiții și pasiune

Însă, în avalanşa de postări de pe Instagram, succesul vine tot pe căi tradiţionale - fără multă muncă şi fără o investiţie pe măsură nu ajungi nicăieri. 

Elena Popa, food influencer: A fost o investiţie mare la nivel de veselă şi de decor, dar doar cu această investiţie aş fi putut să fac fotografiile de acum. Cred că sunt câteva mii de euro investiție. 

Hayat Nabulsi, food blogger: Încerc să filmez fiecare pas, oamenii să ştie exact care sunt paşii reţetei, să le fie cât mai simplu de urmat. Scot toate pozele din aparat, le selectez, le editez, le montez, gândesc un text, postez, scriu reţeta pe blog, vorbesc cu fiecare om în parte. Cu totul, cu tot cu postat, cred că este cam o zi întreagă. 

Spre deosebire de cărţile de bucate clasice, pe ecranul telefonului, conţinutul este interactiv. 

Elena Popa, food influencer: Cred că o dată pe lună mai pun câte o căsuţă cu întrebare şi întreb: ce aţi vrea să mai gătim, ce aţi vrea să mai vedeţi nou şi primesc foarte multe sugestii din partea lor. 

În ultimii doi ani au apărut sute de conturi specializate pe food-blogging

Ca să fii relevant în social media, important e să îţi găseşti o nişă şi să înveţi să îmbini arta culinară cu cea vizuală.

Cristi Dandeş, food instragrammer: Să faci un curs de fotografie, să faci un curs de bucătar, să vezi ce tendinţe sunt afară. 

Hayat Nabulsi, food blogger: Îmi aleg totul în funcţie de culori şi asta e o muncă destul de grea, pentru că dacă eu astăzi fac nişte clătite cu mango şi mâine fac nişte paste cu sos roşu, nu mai pun iar paste cu sos roşu, eventual pune iar cu ceva galben, ca să fie un echilibru în coloristică. 

Viviana îşi câştigă pâinea, la propriu, din ce postează pe reţelele sociale. Reţeta ei de pâine cu maia a depăşit demult graniţele ţării. 

Viviana Marza, brutar artizan: Fac ateliere de pâine. Iniţial le-am organizat fizic, după care le-am trecut în online şi oamenii învaţă cum să facă o pâine de la zero. Am avut cursanţi din străinătate. 

Food-bloggerii şi food-instagramerii ne-au făcut să uităm paginile pătate ale celebrelor cărţi de bucate scrise de Sanda Marin sau Constantin Bacalbaşa. În secolul vitezei, o imagine face cât o mie de cuvinte. 

Hayat Nabulsi, food blogger: E un conţinut gratuit până la urmă. E acolo, în faţa ta, e foarte accesibil. Ai intrat, ai văzut reţeta, ai făcut-o. 

4 milioane de români intră pe Instagram, în fiecare lună

Un public uriaş, inclusiv pentru restaurante, care apelează tot la food bloggeri când vor să te agaţe pe internet.

Viviana Marza, brutar artizanal: Ajut restaurantele sau brutăriile care vor să facă pâine cu maia, îi ajut cu consultanţă. 

Cristi Dandeş, food instragrammer: Este o simbioză între ei, îi ajută foarte mult la promovare, însă, cel mai important pentru mine e să ai o părere critică pentru că oamenii te vor taxa. Publicul decide cine e relevant şi cine nu. 

Ioana Matei Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Pandemia de COVID a dus industria de food-blogging pe culmile succesului. Secretul: pasiune și investiții