Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imagini de groază de la accidentul în care a pierit un polițist, la Oradea. O tânără se zbate între viață și moarte, după ce a fost scoasă din fiarele contorsionate ale mașinii

Un cumplit accident petrecut în prima zi din an, la Oradea, a curmat viața unui polițist de 35 de ani, iar o tânără se zbate între viață și moarte.

de Redactia Observator

la 01.01.2018 , 16:56

Un cumplit accident petrecut în prima zi din an, la Oradea, a curmat viața unui polițist de 35 de ani, iar o tânără se zbate între viață și moarte.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineții, când Silviu Florin Daraban, un polițist de frontieră, se afla la volanul unui WW Passat şi, pentru că nu a adaptat viteza la intrarea într-un sens giratoriu, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un stâlp de înaltă tensiune.

Articolul continuă după reclamă

Tânărul a murit pe loc, iar pasagera sa, o orădeancă de 32 de ani, a ajuns la spital în stare foarte gravă. Ea a rămas prinsă între fiarele îndoite ale mașinii, fiind scoasă de pompieri.

Pe acelaşi subiect

Potrivit dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al SMURD și UPU Oradea, tânăra a suferit politraumatisme și fracturi multiple, la membrele superioare și inferioare, dar și contuzie toraco-abdominală, o fractură la nivelul coloanei cervicale. Ea este, în prezent, internată la secția de Terapie Intensivă, în comă, medicii fiind rezervați în ce privește evoluția stării ei de sănătate.

Imaginile de la locul accidentului, postate pe Facebook, arată efectul devastator al impactului. Piese din mașină au fost aruncate pe zeci de metri.

Polițistul de frontieră era tatăl unei fetițe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Imagini de groază de la accidentul în care a pierit un polițist, la Oradea. O tânără se zbate între viață și moarte, după ce a fost scoasă din fiarele contorsionate ale mașinii