16 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 16 aprilie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 16 aprilie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 16 aprilie
Pe 16 aprilie 73, Masada, o cetate evreiească, cade în mâinile romanilor după câteva luni de asalt, ducând la sfârșitul Marii Revolte a Evreilor. Pe 16 aprilie 1746, trupele guvernamentale britanice conduse de Prințul William, Duce de Cumberland, distrug armata lui Charles Edward Stuart în Bătălia de la Culloden în Scoția. Pe 16 aprilie 1846, atentat eșuat contra regelui Ludovic-Filip I, comis într-un parc al castelului Fontainebleau, de Pierre Lecomte. Atentatorul a fost executat la 8 iunie. Pe 16 aprilie 1850, podul suspendat peste râul Maine din Angers, Franța, se prăbușește din cauza rezonanței în timp ce un batalion de soldați francezi mărșăluiau la pas. 226 de soldaţi şi-au pierdut viaţa. Pe 16 aprilie 1917, Vladimir Lenin s-a întors la Petrograd, după ani de exil, pentru a prelua rolul de lider al Revoluției bolșevice. Cu o lună mai înainte țarul Nicolae al II-lea fusese înlăturat de la putere.
- 18 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 18 aprilie, Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. Sărbătoare importantă în calendarul...
- Evenimente în Bucureşti, joi 17 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 17 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 17 aprilie, Sfântul Simeon, episcopul Persiei. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Pe 16 aprilie 1925, comuniștii bulgari, cu ajutor sovietic, comit un atac cu bombă asupra Catedralei Sfânta Nedelia în Sofia, Bulgaria, în care mai mult de 150 de persoane au murit, inclusiv politicieni și militari de rang înalt. Pe 16 aprilie 1930, se declanşează războiul civil în China. Pe 16 aprilie 1938 au fost arestați și condamnați la închisoare mai mulți conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu. Pe 16 aprilie 1943, chimistul elvețian Albert Hofmann descoperă accidental efectele halucinogene ale LSD-ului, în căutarea unui stimulent circulator. Pe 16 aprilie 1947, explozia din portul Texas City a unei nave de marfă încărcată cu aproximativ 2.300 de tone de azotat de amoniu s-a soldat cu moartea a 581 de persoane şi 5.000 de răniți. De asemenea, sute de persoane au rămas fără adăpost și s-au înregistrat daune de 65 de milioane de dolari. Pe 16 aprilie 1972, la Cape Canaveral, Florida, a fost lansată naveta spațială Apollo 16, care a aselenizat la 20 aprilie 1972. Pe 16 aprilie 2007, un student din Statele Unite a ucis 32 de oameni și a rănit alți 23 înainte de a se sinucide, într-o Universitate din statul Virginia. Evenimentul a rămas cunoscut sub numele de - Masacrul de la Virginia Tech. Pe 16 aprilie 2021, în timpul pandemiei COVID-19, numărul global de decese din cauza COVID-19 depășește 3 milioane.
Naşteri pe 16 aprilie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 16 aprilie, de la scriitorul francez Anatole France, născut pe 16 aprilie 1844, sau actorul britanic Charlie Chaplin, născut pe 16 aprilie 1889, şi până la scriitorul român Tristan Tzara, născut pe 16 aprilie 1896, sau actorul britanic Peter Ustinov, născut pe 16 aprilie 1921.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 16 aprilie s-au născut personalităţi precum Papa Benedict al XVI-lea, născut pe 16 aprilie 1927, Regina Margareta a II-a a Danemarcei, născută pe 16 aprilie 1940, Frank Williams, proprietarul echipei de Formula 1 Williams, născut pe 16 aprilie 1942, sau cântăreţul român Aurel Tămaș, născut pe 16 aprilie 1961.
Decese pe 16 aprilie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 16 aprilie. Dintre acestea amintim pe pictorul spaniol Francisco de Goya, decedat pe 16 aprilie 1828, istoricul francez Alexis de Tocqueville, decedat pe 16 aprilie 1859, sau scriitorul chilian Luis Sepulveda, decedat pe 16 aprilie 2020.
România i-a pierdut într-o zi de 16 aprilie, printre alţii, pe scriitorul Panait Istrati, decedat pe 16 aprilie 1935, handbalistul Aurel Bulgariu, decedat pe 16 aprilie 1995, cântăreaţa Ionela Prodan, decedată pe 16 aprilie 2018, sau compozitorul Radu Lupu, decedat pe 16 aprilie 2022.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰