Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vaccin testat cu succes împotriva cancerului de piele. Când ar putea ajunge în România

"O potenţială descoperire majoră" în medicină. Tehnica vaccinurilor pe baza de ARN mesager, dezvoltată în pandemia de COVID, ar fi deschis calea către vindecarea cancerului de piele. Asta spun cercetătorii care au lucrat la studiu. Iar primele rezultate ale testelor arată o rată de succes impresionantă. Un astfel de vaccin experimental a redus cu 44% riscul de deces sau de recidivă. Un procent uriaş.

de Redactia Observator

la 18.04.2023 , 13:34

Primele rezultate ale testelor arată o rată de succes impresionantă. Un astfel de vaccin experimental a redus cu 44% riscul de deces sau de recidivă. Un procent uriaş.

Profesor Georgina Long, Institutul de Melanom din Australia: Acesta este primul studiu care demonstrează că putem utiliza atât tehnologia ARN, cât și o abordare personalizată a cancerului pentru a îmbunătăți rezultatele pentru pacienții cu cancer. Este un studiu la care am participat în Australia alături de Moderna şi Merck, în care am analizat un vaccin personalizat împotriva melanomului, pentru pacienții cărora li s-a îndepărtat sau rezecat chirurgical tot melanomul, dar care prezentau un risc foarte ridicat de reapariție a melanomului. Am descoperit că, atunci când am administrat un vaccin personalizat, un vaccin MRN, foarte asemănător cu tehnologia vaccinului COVID, dar bazat pe melanomul personal al pacientului, șansele de recidivă au fost reduse cu 44%.

Milioane de oameni diagnosticaţi anual cu cancer de piele

Vezi și

Doar în Statele Unite, 5,4 milioane de oameni primesc anual diagnosticul de cancer de piele, potrivit unei statistici din 2023.

Andreea Petrescu, reporter Observator: Pentru ca vaccinul să ajungă la noi în ţară mai sunt mulţi paşi de urmat, pentru că aceste studii trebuie sedimentate.Vorbim despre un interval de 3-4 ani, aşa spuneau cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu că este nevoie pentru ca el sa fie finalizat. Umează apoi o aprobare din partea FDA în America iar mai apoi o aprobare din partea agenţiei Europene a Medicamentului, ca într-un final el să poată fi aprobat şi în România de Agenţia Naţională a Medicamentului. Aşadar, vorbim de un interval de câţiva ani.

La acest studiu au participat 107 persoane, atât femei cât şi bărbaţi, care au fost dignosticaţi cu cancer de piele şi cărora le-au fost extirpate acele melanoame, iar în urma acestor analize fiecare a primit un tratament personalizat astfel încat s-a concluzionat după studii timp de doi ani de zile că rata de recidivă a cancerului de piele a fost foarte mică faţă de tratamentele care erau concepute anterior. Vorbim aici şi de efecte adverse, singurul şi cel mai important, care fost raportat a fost oboseala de către toţi pacienţii care au participat la studiu. Vorbim în acest caz despre un tratament personalizat care este aplicat persoanelor care au fost deja diagnosticate cu cancer de piele, dar au fost supuse unui astfel de vaccin experimental.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Vaccin testat cu succes împotriva cancerului de piele. Când ar putea ajunge în România