Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Studiu: Medicamentele pentru slăbit Ozempic şi Wegovy de la Novo Nordisk nu dau gânduri suicidare

Un studiu amplu realizat în Statele Unite nu a identificat nicio dovadă conform căreia administrarea Ozempic sau Wegovy de la Novo Nordisk este asociată cu o înmulţire a cazurilor de gânduri suicidare, au anunţat cercetătorii vineri, transmite Reuters, citat de Agerpres.  În 2023, tratamentul pentru obezitate Wegovy a devenit una dintre cele mai de succes lansări de medicamente din toate timpurile, iar compania producătoare Danemarca a depășit pentru scurt timp ca valoare de piaţă grupul LVMH. 

de Redactia Observator

la 05.01.2024 , 15:29

Studiu: Medicamentele pentru slăbit Ozempic şi Wegovy de la Novo Nordisk nu dau gânduri suicidare Studiu: Medicamentele pentru slăbit Ozempic şi Wegovy de la Novo Nordisk nu dau gânduri suicidare - Profimedia

Atât Ozempic, recomandat pentru diabet de tip 2, cât şi tratamentul pentru obezitate Wegovy conţin acelaşi ingredient activ, semaglutida. În schimb, o analiză a datelor din fişa medicală electronică a peste 1,8 milioane de pacienţi a constatat un risc mai mic de cazuri noi şi recurente de gânduri suicidare la persoanele care iau semaglutidă, comparativ cu cele care utilizează alte medicamente pentru pierderea din greutate sau diabet.

Ce sunt Ozempic şi Wegovy

Semaglutida aparţine unei clase de medicamente cunoscute sub numele de agonişti GLP-1, concepute iniţial pentru diabetul de tip 2. Pe lângă faptul că ajută la controlul nivelului glicemiei, acestea declanşează o senzaţie de saţietate.

Articolul continuă după reclamă

Îngrijorările asociate rapoartelor de cazuri de gânduri suicidare asociate cu semaglutida au condus la o investigaţie efectuată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), în timp ce Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a listat ideaţia suicidară drept potenţial motiv de îngrijorare pentru medicamentele GLP-1.

Pe acelaşi subiect

265 de cazuri de gânduri suicidare la pacienţi care au luat semaglutidă

O analiză Reuters de anul trecut a constatat că FDA a primit 265 de rapoarte de cazuri de gânduri sau comportamente suicidare de la pacienţi care luau semaglutidă sau medicamente similare începând din 2010. Dintre aceste rapoarte, 36 descriu un deces prin sinucidere sau sinucidere suspectată. 

Astfel de rapoarte de reacţii adverse nu dovedesc o legătură între un medicament şi un efect secundar, însă pot semnala autorităţilor de reglementare necesitatea de a studia un risc specific.

Pentru acest studiu, publicat online în jurnalul ştiinţific Nature şi finanţat de Institutul Naţional american de Sănătate, cercetătorii au analizat date de la 240.258 de pacienţi din SUA cărora li s-au prescris Wegovy sau alte medicamente pentru pierderea din greutate şi de la aproape 1,6 milioane de pacienţi cu diabet de tip 2 cărora li s-a prescris Ozempic sau alte tratamente.

Cercetătorii au comparat aproape 53.000 de pacienţi care luau Wegovy cu acelaşi număr de utilizatori de alte medicamente similare pentru pierderea din greutate.

Ozempic şi Wegovy, medicamente tot mai populare pentru slăbit 

Ei au descoperit că în primele şase luni de utilizare, cazuri noi de gânduri suicidare au fost raportate de 0,11% dintre utilizatorii Wegovy comparativ cu 0,43% dintre utilizatorii de bupropionă, naltrexonă, orlistat, topiramat, fentermină sau setmelanotide. Niciunul dintre celelalte medicamente nu aparţine aceleiaşi clase ca semaglutida sau Mounjaro şi Zepbound de la Eli Lilly, care conţin agonistul GLP-1 tirzepatide.

După ce au luat în considerare alţi factori de risc, s-a constatat că riscul de gânduri suicidare apărute pentru prima dată a fost cu 73% mai mic în cazul Wegovy, au indicat cercetătorii. Niciunul dintre pacienţii din grupul Wegovy nu a raportat o tentativă de sinucidere, în comparaţie cu 14 utilizatori de alte medicamente, se arată în raport.

Printre pacienţii cu antecedente de ideaţie suicidară, riscul de gânduri suicidare recurente a fost cu 56% mai mic în cazul Wegovy comparativ cu alte medicamente pentru pierderea din greutate. Modele similare au fost observate în cazul utilizării Ozempic comparativ cu alte medicamente pentru diabet. Rezultatele au fost consistente indiferent de sexul, vârsta sau etnia pacienţilor pentru ambele formule de semaglutidă, conform raportului.

Un astfel de studiu observaţional retrospectiv nu poate dovedi că agoniştii GLP-1 nu cresc riscul de ideaţie suicidară, însă constatările pot atenua îngrijorările. În plus, cercetătorii nu au putut să evalueze semnificaţia statistică a diferenţelor în cazurile de tentative de sinucidere, despre care recunosc că sunt "critic diferite de ideaţiile suicidare".

"Popularitatea explozivă a acestui medicament face imperativă înţelegerea tuturor potenţialelor sale complicaţii", a declarat Pamela Davis de la Case Western Reserve School of Medicine, coautoare a studiului, citată într-un comunicat.

"Este important de ştiut că sugestiile anterioare conform cărora medicamentul ar putea declanşa gânduri suicidare nu sunt confirmate în această populaţie foarte mare şi diversă din SUA", a precizat ea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Studiu: Medicamentele pentru slăbit Ozempic şi Wegovy de la Novo Nordisk nu dau gânduri suicidare