Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pastile de slăbit şi operaţii pentru micşorarea stomacului, recomandate copiilor obezi din SUA

Academia Americană de Pediatrie a recomandat, în premieră, utilizarea medicamentelor de slăbit pentru copiii obezi, în încercarea de a opri cât mai devreme tendinţa acestora de a lua în greutate. De asemenea, şi operaţiile bariatrice, pentru micşorarea stomacului, sunt indicate în cazul copiilor supraponderali cu vârste mai mari de 13 ani.

de Redactia Observator

la 09.01.2023 , 22:45

Lupta împotriva obezităţii Lupta împotriva obezităţii în rândul copiilor - Profimedia

Numărul mult prea mare de kilograme duce la afecţiuni cardiace grave, care ar putea pune viaţa. pacienţilor în pericol. Astfel, copiii supraponderali în vârstă de cel puţin 12 ani ar trebui să primească tratamente specifice, cu pastile de slăbit, precum şi consiliere comportamentală, relatează The Wall Street Journal.

Lupta împotriva obezităţii

Recomandările au fost publicate, luni, de cea mai mare asociaţie profesională de medici pediatri din Statele Unite ale Americii. De asemenea, specialiştii îi sfătuiesc pe medici să aloce cazurile severe de obezitate, observate la pacienţi mai mari de 13 ani, unor chirurgi care să stabilească dacă aceştia pot sau nu să fie supuşi unor operaţii bariatrice. Se precizează că medicii ar trebui să monitorizeze evoluţia copiilor obezi în ceea ce priveşte colesterolul, diabetul şi hipertensiunea arterială.

Articolul continuă după reclamă

Recomandările sunt mult mai ferme decât cele publicate anterior, în 2007. Se concentrează pe tratarea intensivă a obezităţii intermediare, susţine medicul pediatru Sarah Hampl, unul dintre principalii autori ai documentului. "Acum ştim că obsezitatea este o bală cronică la copii şi adolescenţi", a precizat ea. "Tratamentul trebuie să înceapă devreme, la intensitate cât mai ridicată."

Obezitatea este tot mai des întâlnită în SUA. Aproximativ o cincime dintre copiii americani sunt consideraţi obezi, conform celor mai recente date ale Centrelor pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Pastile de slăbit şi operaţii pentru micşorarea stomacului, recomandate copiilor obezi din SUA