Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Misiune contracronometru. Șase pacienți COVID în stare gravă, transferați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară

Şase pacienţi cu coronavirus au fost transportaţi, aseară, de la Bucureşti la Târgu Mureş, cu o aeronavă militară. Misiunea a fost una contracronometru, pentru că toţi pacienţii se aflau în stare gravă şi aveau nevoie urgentă de paturi cu oxigen.

de Sorin Tanţoş

la 06.10.2021 , 08:15

Aeronava de tip spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat din Bucureşti la ora 21:00. La doar o oră distanţă, şase pacienţi aterizau pe aeroportul din Târgu Mureş. Aceştia au fost împărţiţi în două locaţii.

"Trei pentru UMFST, aripa covid şi trei au fost aduşi la UPU Smurd Târgu Mureş. Toţi pacienţii sunt cu infecţie SARS-CoV-2, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Stare lor este foarte gravă", a declarat Tudor Paul Daniel, medic specialist UPU SMURD Târgu Mureș.

Pacienţii au vârste curprinse între 70 şi 87 de ani

Vezi și

Echipa medicală care a monitorizat pacienții pe timpul zborului a fost formată din specialiști din cadrul SMURD și o echipă medicală a Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. "Pacienţii au vârste cuprinse între 70 şi 87 de ani. Aici au fost două locuri declarate libere, ulterior, probabil, au mai apărut alte locuri", a mai spus medicul specialist.

Pe acelaşi subiect

Ieri, la prânz, Grupul de Comunicare Strategică anunţa că nu mai este niciun pat liber la Terapie Intensivă pentru bolnavii de coronavirus nicăieri în ţară.

CNSU a decis suplimentarea stocurilor de urgenţă cu 500 de noi concentratoare de oxigen

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, marţi seară, suplimentarea stocurilor de urgenţă cu 500 de noi concentratoare de oxigen.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, marţi seară, Hotărârea nr. 79 pentru aprobarea majorării cantităţilor de produse din categoria stocurilor de urgenţă medicală, de strictă necesitate, cu cantitatea de 500 ”concentratoare de oxigen de mare capacitate”.

”Facem precizarea că aceste produse vor fi achiziţionate pentru completarea stocurilor deja existente, iar in condiţiile în care situaţia în dinamică va impune creşterea numărului de concentratoare de oxigen de mare capacitate, acestea vor fi solicitate inclusiv prin mecanismul european de protecţie civilă”, a transmis, marţi seară, CNSU.

Decizia a fost luată la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, vicepreşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, formulată pe baza discuţiilor din cadrul Grupului de Suport Tehnico-ştiinţific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României.

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Misiune contracronometru. Șase pacienți COVID în stare gravă, transferați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară