Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani: "S-a ajuns aici pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat"

Medicul Valeria Herdea, medic primar de medicină de familie, membru al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România a explicat pentru News.ro de ce este foarte importantă vaccinarea copiilor.

de Redactia Observator

la 26.01.2022 , 13:59

Începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani: "S-a ajuns aici pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat" - Shutterstock

Miercuri începe vaccinarea copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani după ce în urmă cu o zi au ajuns în ţară 114.000 de doze pediatrice. Serul este conceput special în doză pediatrică şi are menirea de a preveni formele severe de boală, dar şi de a-i proteja pe cei vulnerabili din comunitate, spune medicul. Vaccinarea este singura modalitate care poate reduce transmisibilitatea bolii şi incidenţa cazurilor severe, mai spune Dr. Valeria Herdea. Reacţiile de după vaccinul anti-COVID sunt aceleaşi ca în cazul oricărui vaccin existent în schema de vaccinare gratuită. Cât despre miocardita care poate apărea în cazul copiilor după vaccinul anti-COVID, medicul explică faptul că în cazul oricărei alte viroze astfel de cazuri sunt mult mai frecvente decât după vaccin.

„Cel mai important lucru este că avem vaccin, gândiţi-vă că este dozat în aşa fel încât să fie o treime din doza vaccinurilor de la adulţi, dozat pentru vârsta 5-11 ani. Vine în forme de prezentare care permit păstrarea şi în frigidere la 2 grade celsius, că poate fi administrat în centre de vaccinare sau la cabinetul medicului de familie, fiecare dintre părinţi să ceară informaţii de la personalul medical, ne dorim foarte mult să avem părinţi care în primul rând să se informeze, să înţeleagă de ce este important să prevenim o boală infecţioasă severă care ne-a pus la pământ doi ani, să ieşim din această pandemie”, afirmă medicul.

Dr. Valeria Herdea: "Un copil poate fi un rezervor care poate transmite boala"

Articolul continuă după reclamă

Sigur că mulţi părinţi vin îngrijoraţi şi spun ”Copilul meu, dacă va face va face o formă uşoară, de ce l-aş vaccina?”. În primul rând pentru că un copil poate fi un rezervor care poate transmite boala, în momentul în care transmite practic îmbolnăvirea, o face în comunitate şi atunci poate afecta persoane vârstnice, persoane cu comorbidităţi, diabetici, cardiaci, hipertensivi, dislipidemici, obezi, care ajung în terapie intensivă şi care din păcate îşi pierd viaţa.

Pe acelaşi subiect

Dr. Herdea: "Nu cred că vrem să vedem 600 de decese, aşa cum am avut în octombrie, şi de data asta în rândul copiilor"

"Avem de-a face cu un risc de transmitere în comunitate extrem de mare, după cum vedeţi rata de transmisie este foarte mare şi riscul ca acel copil să se decompenseze şi să ajungă în terapie intensivă este unul prezent.

Nu cred că vrem să vedem 600 de decese, aşa cum am avut în octombrie, şi de data asta în rândul copiilor. Trebuie să ne gândim foarte clar: nu există soluţii ideale într-o situaţie pandemică, există soluţii pe care le aplici pentru că altă soluţie nu ai. Nu avem medicamente antivirale care să fie minunate şi să iei o doză şi să se rezolve această pandemie şi atunci vaccinarea este singura care ne oferă perspectiva de a scădea numărul de cazuri grave, de a reduce transmisibilitatea bolii, nu în ultimul rând de a reduce spitalizările şi de a reduce incidenţa cazurilor severe”, a explicat Dr. Valeria Herdea.

Medicul Valeria Herdea spune că părinţii pot cere toate informaţiile despre vaccinarea anti-COVID medicului de familie. Reacţiile adverse şi în cazul acestui vaccin sunt aceleaşi ca şi în cazul vaccinurilor cuprinse în schema gratuită de vaccinare pe care o fac copiii. Dr. Herdea spune şi ce este de făcut de principiu atunci când apar reacţii precum durerea la locul injectării sau/şi febra.

„Ce este bine de ţinut minte pentru orice părinte, că este un vaccin ca orice alt vaccin, care poate produce, şi este cinstit să le spunem, poate produce reacţii locale: se înroşeşte braţul, poate să-l doară o zi, două, poate să facă temperatură o zi două, dincolo de toate, toate aceste lucruri reprezintă reacţia organismului, este normal, se întâmplă la orice alt vaccin. Vaccinăm copii de 2 kilograme şi jumătate pentru că îi protejăm împotriva infecţiei cu virus hepatitic B sau împotriva formelor severe de tuberculoză, avem un program naţional de vaccinare cu 11 vaccinuri şi toate lucrurile astea şi-au demonstrat eficienţa. Atunci când vaccinăm, împiedicăm răspândirea bolii, împiedicăm formele severe de boală. Înţelegerea şi a sta de vorbă cu medicul şi a cere sfat sunt reacţii normale ale unui părinte, toată lumea este de principiu că trebuie făcute centre de vaccinare dedicate copiilor şi nu în ultimul rând să meargă la medicul de familie şi să fie consiliat, omul vine, întreabă, îi explici frumos care este situaţia, care sunt riscurile îmbolnăvirii şi care sunt riscurile vaccinării, este corect şi să ştie ce să facă atunci când un copil face temperatură, îi administrezi paracetamol sau îi administrezi ibuprofen şi se rezolvă, îl hitratezi, îl supraveghezi.

Ce mai este important? Să nu-l laşi în comunitate dacă este bolnav, la primele semne de boală să faci o testare corectă, nu mergi la medicul tău de familie , în regulă, există centre medicale private, îţi faci o testare şi nu circuli dacă eşti pozitiv. Este esenţial să avem responsabilitate şi să fim întotdeauna avertizaţi despre ceea ce se întâmplă dacă ne îmbolnăvim grav. Aşa că avem de ales, este ca un taler, prevenţie, a preveni forme de boală, şi a ne îmbolnăvi. După cum vedeţi avem familii întregi care sunt la domiciliu, în cazul fericit la domiciliu.

Dr. Herdea: "Copiii pot suferi de sindrom post-COVID chiar şi după ce au făcut o formă uşoară de boală"

Astăzi am avut un caz în care bunica era intubată pentru că era cardiacă, tatăl era în sindrom post-COVID pentru că ieşise din COVID cu insuficienţă cardiacă, cu tulburări de memorie, de atenţie, cu greutate, dificultate în mişcări, practic venise la cabinet pentru că, deşi ieşise din boală, nu se simţea bine, deci acest post-COVID va fi o realitate cu care noi ne vom confrunta, nimeni nu ştie care va fi dimensiunea, şi ăsta este adevărul, pentru că una este să ieşi dintr-o formă de COVID, fie şi mai uşoară, şi apoi să te confrunţi cu sindromul post-COVID şi este ceea ce se întâmplă la acest moment copiilor, copiii pot suferi de acest sindrom post-COVID chiar şi după ce au făcut o formă uşoară”, a explicat medicul.

Ce spune medicul Valeria Herdea despre cazurile de miocardită la copii. „Din păcate, în viaţa reală, astfel de cazuri, în cazul oricărei viroze, sunt mult mai frecvente decât post vaccinal”

„Din punctul meu de vedere, să discutăm despre miocardită, care este inflamaţia muşchiului inimii, sau despre pericardită, inflamaţia învelişului inimii, sunt lucruri extrem de serioase şi despre care este bine să discutăm cu personal medical şi nu din auzite.

Din păcate, în viaţa reală, astfel de cazuri în cazul oricărei viroze sunt mult mai frecvente decât post vaccinal. Ceea ce trebuie să ştim este că aceste lucruri se tratează în spital, şi de aceea există aceste centre de vaccinare, nu vaccinăm pe stradă, ci în centre dotate unde ştim că putem să supraveghem acel copil. Nu s-a demonstrat o astfel de cauzalitate la un număr mare de cazuri, este important fiecare caz, fiecare caz contează, este corect să vorbim despre asta, este corect să ne exprimăm temerile, oricărui părinte, reacţia care apare, reacţia de teamă apare pentru că află tot felul de ştiri, există infodemia pe de o parte, ştirile false care ne asasinează viaţa într-un fel sau altul, şi există ştirile adevărate care vin din pandemie. Noi avem de ales ce putem să facem: să mergem în continuare cu infodemia sau să luăm o decizie.

S-a ajuns la vaccinarea copiilor pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat, îmi pare rău, dar asta este situaţia, nu este normal ca un adult să spună „Mie îmi e teamă să mă vaccinez” şi îl vede pe copilul lui bolnav. ”Ok, ce vrei să fac eu ca medic atunci, cum să te ajut, nu am soluţii ideale, nu sunt Dumnezeu, sunt un om, fac ce ştiu şi ce am învăţat bazat pe ştiinţă medicală, ajută-mă şi tu, părinte, hai să facem echipă şi să îţi ajutăm copilul”.

Nu este târziu pentru vaccinarea copiilor, nicio măsură de prevenţie a unei boli nu este târzie, să ne spălăm pe mâini, să păstrăm o distanţă decentă faţă de grupurile mari de oameni, să avem grijă să ne vaccinăm, să păstrăm regulile de igienă, rămân esenţiale în prevenirea unei pandemii, în răspândirea şi menţinerea ei, în agravarea stării de boală”, a precizat Dr. Valeria Herdea.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani: "S-a ajuns aici pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat"