Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce nu trebuie să lipsească din trusa medicală pentru cei mici, în vacanţă

Vacanţa cu un copil cu vârsta sub doi ani poate fi o poveste sau de poveste dar cu o condiţie importantă pe care părinţii trebuie s-o îndeplinească: să fie organizaţi şi nu uite de imprevizibil. Mici accidentări, episoade bruşte de febră, alergii, indigestii şi lista motivelor pentru care concediul poate fi ruinat continuă. Ca să nu se întâmple asta, este foarte important ca, printre jucării şi haine, să existe întotdeauna în bagaj o trusă medicală specială pentru micii turişti. 

de Antonia Gasparovici

la 17.05.2023 , 10:47

Momentul în care un copil se poate îmbolnăvi este greu de anticipat şi problema greu de gestionat. Soluţia este să avem mereu în bagaj o trusă medicală mică dar cu de toate.

Irina Antonescu, medic pediatru: Cel mai frecvent apar tot felul de lovituri şi atunci din trusa de urgenţă nu trebuie să lipsească soluţii dezinfectante: apa oxigenată, rivanol, betadină. Nu trebuie să lipsească o pudră cu un antibiotic, evident, plasturi.

La fel cum nu trebuie să lipsească monodozele de ser fiziologic. Şi nu doar pentru curăţarea nasului, în caz de răceală.

Vezi și

Irina Antonescu, medic pediatru: Îmi pot intra în ochi diferite lucruri. Îmi intră geană, praf, se stropeşte cu anumite substanţe.Trebuie să spăl ochiul cu o cantitate cât mai mare de ser fiziologic.

Pe acelaşi subiect

În cazul apariţiei  episoadelor febrile, medicii recomandă să avem în trusă două antitermice cu substanţe active diferite, pe care să le alternăm la un interval de minim patru ore. Foarte important este să ţinem cont întotdeauna de greutatea copilului.

Irina Antonescu, medic pediatru: E bine să le avem şi ca sirop şi ca supozitor. Când vărs, folosesc supozitoarele, când fac diaree folosesc siropul. Dacă nu vrea sirop, nu trebuie forţat şi pun supozitor.

Dacă febra nu cedează în  treizeci de minute de  la administrarea antitermicului, împachetările cu un prosop umed sunt pasul următor. 

Beatrice Speteanu, farmacist: Se ia un cearşaf care trebuie să fie umed, la o temperatură între 25 şi 30 de grade, să nu fie nici şocul prea mare pentru copil, se împătureşte de la axilă în jos şi îl ţinem înbraţe până acel prosop sau cearşaf s-a uscat pe noi. Dacă vedem că febra creşte, ca să nu se ajungă la un episod convulsiv, trebuie mers cât mai repede la camera de gardă. 

În vacanţă există şi riscul apariţiei indigestiei şi a episoadelor de greaţă şi vărsături.

Beatrice Speteanu, farmacist: Cu cât e copilul mai mic, cu atât e riscul mai mare de deshidratare trebuie să observ faţa, paloarea pielii, dacă pulsul este accelerat, la copiii foarte mici avem avantajul că se poate simţi fontanela, care în momentul deshidratării este lăsată, acesta ar fi un indice. După unghii, buze, după culoare ne dăm seama de gradul de deshidratare.

Irina Antonescu, medic pediatru: Obligatoriu la mine în bagaj trebuie să fie prezentă soluţia de rehidratare, care poate să fie sub formă de plic şi se dizolvă în apă sau soluţie de rehidratare gata preparată. 

Cel puţin la fel de importante sunt picăturile antialergice.

Irina Antonescu, medic pediatru: În vacanţă mă poate înţepa o albină, o viespe, un păianjen şi atunci trebuie să am un medicament antialergic şi un medicament care opreşte scărpinatul. 

Atenţie, unele substanţe antalergice expiră în câteva luni de la prima utilizare şi poate fi nevoie să cumpărăm altele noi. Atenţie şi la alimentele pe care cei mici le consumă. Să fie preparate în locuri de încredere, iar sosurile şi cremele trebuie evitate în zilele caniculare, dacă nu există certitudinea că au fost păstrate la frigider.

Irina Antonescu, medic pediatru: Alegem un fel simplu de mâncare dar care să fie pregătit termic, deci nu alegem salate, avem grijă la igiena personală, fără a exagera cu dezinfectante pe mâna pe care copilul o duce tot timpul la gură.

În trusă trebuie să existe şi un termometru clasic şi unul non-contact care să aibă bateriile noi, o crema cu factor de protecţie, un gel pentru calmarea durerilor asociate erupţiilor dentare pe care copilul l-a mai folosit şi sirop pentru calmarea tusei.

În intervalul 10:00 - 16:00 copiii nu trebuie să fie expuşi razelor solare. Dar chiar şi în afara orelor periculoase, trebuie să aibă capul acoperit. Hidratarea pe toată perioada zilei este deasemenea foarte importantă.

Antonia Gasparovici Like

Am visat să lucrez în televiziune încă de la vârsta de patru ani, când urmăream jurnalele de ştiri (ale Antenei 1, recunosc), de la început până la sfârşit, dorindu-mi cu ardoare ca într-o zi să fiu şi eu parte din

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Ce nu trebuie să lipsească din trusa medicală pentru cei mici, în vacanţă