Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Blocajul din sistemul de sănătate continuă: Proteste spontane ale angajaţiilor DSP în ţară. Farmaciştii şi pacienţii s-au adunat în faţa Guvernului

Criza din sistemul de sănătate este departe de a se fi încheiat. După ce managerii de spitale au anunţat că nu mai au bani de medicamente, iar angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate au ameninţat cu proteste, dacă nu vor obţine măriri salariale, a venit rândul farmaciştilor şi al angajaţilor din Direcţiile de Sănătate Publică să-şi strige nemulţumirile. Salariaţii din Casele de Sănătate au primit majorările dorite, după ce legea a fost votată ieri în Parlament. Numai că legea nu rezolvă blocajul din sistem, ci doar deschide Cutia Pandorei. Angajaţii din mai multe Direcţii de Sănătate Publică din ţară au organizat în această dimineaţă proteste spontane pentru a cere măriri salariale. 

de Andreea Petrescu

la 15.11.2023 , 14:58

Cristina Andreescu, inspector control DSP Argeş: Am văzut că celor de la Casa de Asigurări de Sănătate li s-a acordat această mărire salarială. Am fost cei sacrificaţi în pandemie, DSP a fost singura instituţie care a muncit enorm şi nu am fost luaţi în seamă. Efectiv suntem frustraţi, nu se poate aşa ceva!

Dr. Aura Copciag, medic DSP Argeş: Este inacceptabil ca un medic primar, funcţionar public care controlează unităţile şi serviciile de sănătate, să aibă salariul net de 4900, egal cu al unei infirmiere. Nu avem niciun stimulent, nici al contravenţiilor, nici nu sunt plătite orele suplimentare, nu avem niciun spor.

Elena Hogioiu, biolog la DSP Argeş: Mă bucur pentru colegii noștri, mă bucur pentru faptul că ei au obţinut aceste drepturi însă noi suntem extrem de dezamăgiţi de faptul că am fost uitaţi, în momentele acestea am fost uitaţi. 

Vezi și

Iosefina Vlădescu, medic primar DSP Timiş: Dorim sa atragem atentia decidentilor pt a se aduce aceasta grila de salarizare pt toata categoria de personal la nivelul de 2023.

Pe acelaşi subiect

Protest spontan al angajaţilor de la Casa Judeţeană de Pensii, AJOFM şi AJPIS

Câteva zeci de angajaţi a Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) au organizat, miercuri, un protest spontan faţă de nivelul de salarizare, dar şi volumul şi condiţiile de muncă.

Protestatarii s-au adunat în faţa sediului Casei Judeţene de Pensii Harghita purtând în mâini pancarte pe care scria: "Nu cerem majorări salariale, ci eliminarea inechităţilor generate tot de clasa politică. Aceeaşi funcţie, aceeaşi familie ocupaţională. Aceeaşi clasă politică să ne găsească rezolvare!", "Profesioniştii merită respect şi condiţii de muncă adecvate", "Remunerare corectă, "Tratament echitabil, fără discriminare", "Angajarea de personal în compartimentele suprasolicitate", "Condiţii de muncă adecvate, aparatură, aplicaţii informatice, resurse suficiente (umane şi financiare)".

Reprezentantul salariaţilor de la Casa Judeţeană de Pensii Harghita, Claudiu Sere, a declarat presei că protestul este unul spontan, oamenii reclamând faptul că sunt plătiţi insuficient, că volumul de muncă este foarte mare, motiv pentru care mulţi aleg să părăsească aceste instituţii.

"Salariaţii au organizat un protest spontan, sindicatul sprijină demersul salariaţilor Casei de Pensii. S-au alăturat şi colegii de la alte instituţii din subordinea Ministerului Muncii şi sperăm, cu ajutorul sindicatului, să ajungem la rezultatele scontate. Mi se pare dureros ca unii să muncească la fel de mult ca alţii şi să primească mult mai puţin, pentru că legea a plecat cu excepţii - excepţii la Finanţe, excepţii la alte instituţii. Gândiţi-vă că de la Casa de Pensii pleacă specialiştii. Rămânem fără oameni din cauza salarizării şi munca e dublă. Sperăm ca Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, să fie alături de noi, de salariaţi. (...) Încă o dată spun: pleacă specialiştii şi ne trezim că suntem nemulţumiţi că nu se fac dosarele de pensionare cum trebuie, pentru că oamenii care ştiu meserie pleacă, pentru că sunt unele dintre cele mai proaste salarii din întreg sistemul bugetar. (...) Şi AJPIS şi AJOFM, toţi ne confruntăm cu lipsă de personal, cu muncă foarte multă pe cap de salariat şi atunci cineva ar trebui să ne bage şi pe noi în seamă şi să ne dea ce merităm, nu cerşim, ne cerem doar drepturile", a declarat Claudiu Sere.

Acesta a precizat că miercuri a fost întreruptă activitatea cu publicul timp de o oră la Casa Judeţeană de Pensii, iar protestul va continua şi în zilele următoare. "Activitatea cu publicul a Casei de Pensii a fost întreruptă o oră, dar se va recupera. Vom continua până când o să fim băgaţi în seamă sau, poate, acum e şi sindicatul alături de noi, vor fi şi alte forme de protest mai dure", a spus Claudiu Sere.

La rândul său, reprezentantul sindicatului din Ministerul Muncii, Kézdi Pál, a declarat că, la Casa de Pensii, protestul spontan al salariaţilor a început în urmă cu două săptămâni, iar de miercuri mişcarea de protest este susţinută şi de sindicat.

"La Casa de Pensii protestul a început în urmă cu aproximativ două săptămâni, dar nu la nivel de sindicat, ci organizat de către salariaţi, fiind un protest spontan. De astăzi, a ieşit sindicatul Ministerului Muncii (...) Este un protest spontan, cu durata de o oră, dar pe perioadă nedeterminată. Vom ieşi şi zilele următoare şi dacă nu are efect, mergem mai departe cu greva de avertisment, aşa cum prevede legea. (...) Protestul este la nivel de ţară", a precizat Kézdi Pál.

El a mai arătat că salariul mediu la Casa de Pensii este sub salariul mediu la nivel naţional.

La protest a luat parte şi liderul de sindicat de la AJOFM Harghita, Jano Edit, care a precizat că angajaţii instituţiei nu au întrerupt lucrul, fiind prima zi când se alătură protestului, dar că acest lucru se va întâmpla, dacă se va organiza grevă de avertisment sau grevă generală.

Şi liderul de sindicat de la AJOFM Harghita a reclamat inechităţile din legea salarizării unice.

"Revendicările sunt la nivelul tuturor instituţiilor care sunt în subordinea Ministerului Muncii sau în coordonarea Ministerului Muncii. Asta înseamnă salarizarea la acelaşi nivel ca şi alţii de la nivel de administraţie, exemplu Finanţe. Legea Salarizării Unice să nu fie o lege a inechităţilor şi excepţiilor", a spus Jano Edit.

De asemenea, Kosa Eniko, de la AJPIS Harghita, a vorbit despre salariile mici, volumul mare de lucru şi lipsa de personal.

"Revendicările sunt cam aceleaşi ca ale colegilor de la CJP şi AJOFM, avem şi noi lipsă foarte mare de personal, salariile sunt sub nivelul celor din administraţie, suntem foarte puţini, muncă enormă. Şi nouă ne pleacă oamenii. Deci, rămânem fără oameni care au lucrat 25-30 ani, ştiu toate lucrurile şi sunt nevoiţi să plece pentru că salariile noastre sunt foarte, foarte mici", a afirmat Kosa Eniko

Farmaciştii şi pacienţii, protest în Bucureşti

Dacă angajaţii DSP-urilor au organizat proteste spontane, în schimb, farmaciştii şi pacienţii din toată ţara s-au strâns astăzi, la Bucureşti, în Piaţa Victoriei pentru a le cere autorităţilor să facă plățile la timp pentru medicamentele decontate. Farmaciştii se plâng şi că guvernanţii îi ignoră de mai bine de un deceniu. 

Cel mai mult de suferit o au bolnavii pentru că ei merg în farmacii cu reţete compensate şi gratuite, iar farmaciştii le spun că nu au de unde să aducă medicamentele respective, asta din cauza faptului că au fost blocaţi la depozitele de medicamente pentru că nu au mai plătit restanţele. S-a ajuns în această situaţie pentru că farmaciile la rândul lor nu au primit decondatări de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, încă din luna iunie.

Plăţile pentru luna respectivă au fost făcute doar la jumătate decât au eliberat medicamente compensate şi gratuite în farmacii, şi acesta este motivul pentru care au ieşit astăzi în stradă, în faţa Guvernului.

De altfel o delegaţie a farmaciştilor a intrat la discuţii cu un consilier al primului-ministru pentru a expune această problemă. O problemă din cauza căruia, spun ei, mulţi vor fi nevoiţi să îşi îşi închidă farmaciile în perioada următoare, dacă totuşi nu vin aceşti bani de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Blocajul din sistemul de sănătate continuă: Proteste spontane ale angajaţiilor DSP în ţară. Farmaciştii şi pacienţii s-au adunat în faţa Guvernului