Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția lui Rafila la introducerea obligativității de vaccinare, discutată de UE. Ce ar trebui să includă certificatul verde

Ministrul Sănătății Alexandu Rafila spune că, în opinia lui, certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislația UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru Covid.

de Redactia Observator

la 01.12.2021 , 17:03

Reacția lui Rafila la introducerea obligativității de vaccinare, discutată de UE. Detalii noi despre certificatul verde Reacția lui Rafila la introducerea obligativității de vaccinare, discutată de UE. Detalii noi despre certificatul verde - Shutterstock

Întrebat miercuri, la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România, dacă crede că obligativitatea prezentării certificatului verde în anumite locuri ar trebui pelungită, ministrul Sănătății a spus că aceasta este o decizie nu numai medicală, ci și politică, potrivit Mediafax.

„O să discutăm, asta o să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică, dumneavoastră ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE, apropo de certificatul verde”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a spus că acest certificat nu ar mai trebui numit „certificat verde”. „Noi, de fapt, ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde pentru că inclusiv la nivelul CE există o oarecare sensibilitate, pentru că certificatul verde se referă strict la libera circulație între statele membre și ar trebui să spunem certificat Covid sau de limitare a infecției Covid”, a explicat ministrul.

Articolul continuă după reclamă

Alexandru Rafila, despre introducerea obligativității vaccinării, la nivelul UE: Eu aș fi mai reținut

Pe acelaşi subiect

Alexandru Rafila mai spune că ar fi mai reținut în privința introducerii obligativității vaccinării la nivelul Uniunii Europene, considerând că vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. El precizează, însă, că a pledat mereu în favoarea vaccinării anti-COVID-19.

Ministrul Sănătății a fost întrebat, miercuri, într-o conferință la Colegiul Medicilor, ce părere are despre introducerea obligativității vaccinării, despre care a discutat președintele CE, Ursula von der Leyen. „Sunt tot felul de discuții. Eu aș fi puțin mai reținut. Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Mai este un lucru - trebuie să vedem, în contextul emergenței acestei noi tulpini, care e eficacitatea vaccinării”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

El precizează că a fost mereu adeptul vaccinării împotriva COVID-19. „Și acum pledez în continuare (pentru vaccinare - n.r.). Facem din nou apel la toată lumea, dacă dorește să aibă sărbători în liniște, în siguranță, să-și vaccineze în primul rând persoanele vârstnice și pe cei cu boli cronice din familie. În ceea ce privește obligativitatea vaccinării sunt discuții în interiorul unor state membre, iar această decizie nu a fost adoptată în parlamentele respective”, conchide Rafila.

Uniunea Europeană ar trebui să discute dacă este necesară vaccinarea obligatorie pentru a ajuta la combaterea cazurilor în creștere de COVID-19, precum și a noii variante Omicron, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Bloomberg. „Cred că este de înțeles și potrivit să avem această discuție acum, cum putem încuraja și, eventual, să ne gândim la vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană. Acest lucru necesită discuții. Acest lucru necesită o abordare comună. Dar este o discuție care cred că trebuie condusă”, a spus von der Leyen în timpul unei conferințe de presă.

Unele țări europene se gândesc să impună obligația privind vaccinarea în condițiile în care numeroși cetățeni încă nu s-au imunizat. În Germania, Olaf Scholz și-a exprimat sprijinul pentru a face obligatoriu vaccinul împotriva COVID-19 și a cerut un vot parlamentar asupra planului. Grecia a impus o amendă lunară de 100 de euro persoanelor de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate, numind-o taxă de sănătate.

UE nu are autoritatea de a impune obligații de vaccinare dar poate încerca să aducă statele membre împreună pentru a conveni asupra unei abordări comune. Blocul a decis să nu organizeze o întâlnire de urgență a liderilor, potrivit unui oficial UE. În schimb, miniștrii sănătății se vor întâlni marți pentru a discuta despre situația COVID, iar liderii UE vor aborda problema la următorul summit programat pe 16 decembrie, a adăugat oficialul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Reacția lui Rafila la introducerea obligativității de vaccinare, discutată de UE. Ce ar trebui să includă certificatul verde