Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Înțelegere pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Anunțul premierului Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că a avut discuţii cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, la finalul săptămânii trecute, şi despre certificatul verde şi a convenit cu acesta nişte soluţii prin care certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbatere parlamentară, apoi aprobat de Camera Deputaţilor, promulgat şi ulterior pus în aplicare. El nu a oferit un orizont de timp când va fi acest lucru.

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 15:59

Înțelegere pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Anunțul premierului Nicolae Ciucă Înțelegere pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Anunțul premierului Nicolae Ciucă - Hepta

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi, în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să poată să meargă la promulgare şi să poată fi aplicat”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat marţi la vizita pe şantierul drumului care va face legătura cu Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, când va fi introdus certificatul verde la locul de muncă. Chestionat despre un orizont de timp, prim-ministrul a răspuns: „Daţi-mi voie să nu estimez un timp acum”, potrivit news.ro.

Întrebat dacă ia în calcul ca persoanele care au anticorpi, dar nu au fost luate în evidenţă de DSP să poată avea certicatul verde, Ciucă a replicat: „Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor şi persoanele care au trecut prin boală”.

De asemenea, chestionat dacă va fi introdusă propunerea lui Alexandru Rafila ca certificatul verde să fie eliberat şi pentru persoanele care au făcut prima doză de vaccin, la un interval de 10 zile, şeful Guvernului a spus: „Nu am discutat acest detaliu cu ministrul Alexandru Rafila sâmbătă, urmând ca împreună cu ceilalţi specialişti să poată să vină cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci vom vedea despre ce soluţii concrete este vorba”.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Înțelegere pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Anunțul premierului Nicolae Ciucă