Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele tensiuni în coaliţia PNL-PSD. Adrian Câciu ameninţă cu audit la ministerul Finanţelor, condus până acum de liberali

La doar o săptămână de la semnarea protocolului de alianţă, PSD şi PNL încep contrele. Cele două partide au poziţionări diferite în privinţa aspectelor bugetare, iar noul ministru al Finanţelor a ameninţat cu un audit la ministerul condus anterior de liberali.

de Redactia Observator

la 02.12.2021 , 12:22

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a criticat risipa făcută de liberali - Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Primul conflict în noua coaliţie pare să fie la capitolul bani şi resurse bugetare. Asta în condiţiile în care noul Executiv se pregăteşte să vină în Parlament cu proiectul bugetului pe 2022, unde fiecare formaţiune are propriile obiective, notează News.ro. PSD vrea să îşi impună măsurile sociale, majorări de pensii, salarii, alocaţii, în timp ce PNL spune că nu va majora nicio taxă, iar pentru anul viitor, 7% din PIB vor merge la investiţii. 

După ce au pierdut Ministerul Finanţelor Publice, liberalii se văd atacaţi de către social-democraţi, care critică măsurile guvernării liberale şi spun că banii au fost risipiţi.

Ministrul Finanţelor Publice din partea PSD, Adrian Câciu, a criticat dur împrumuturile făcute în ultimii doi ani de guvernele PNL. ”Aparent, banii s-au dus în finanţarea cheltuieilor publice. Am avut o colectare foarte slabă anul trecut, un deficit de aproape 10% din PIB. A fost o filosofie foarte ciudată. S-au dus pe risipă. Auditul îşi va face treaba lui, Curtea de Conturi îşi va face treaba ei”, spunea Câciu.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat la rândul lui că verificarea făcută de ministru este justificată. "E predare-primire. E perfect corect ce a spus domnul Câciu. Nu e un avertisment către Florin Cîţu. (..) Vrem o Românie normală, sau vrem să facem balet, să-i minţim pe români? (..) La predare-primire fiecare ministru face acest audit, sunt ferm convins, dar e normal. Se face audit în administraţie, când vine alt primar face audit”, a declarat Marcel Ciolacu la România Tv. 

Pe acelaşi subiect

Neînţelegeri în privinţa PNRR şi a certificatului verde

Liberalii speră să controleze modul de aplicare al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu atât mai mult cu cât noul ministru al Fondurilor Europene este secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, mâna dreaptă a lui Florin Cîţu. Într-un interviu dat Euronews, preşedintele PNL Florin Cîţu afirma că sunt 64 de reforme, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vor moderniza economia şi care vor fi implementate, iar România nu va schimba PNRR.

Afirmaţiile liderului PNL se contrazic cu cele ale preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, care spunea, în timpul negocierilor pentru formarea Guvernului, că social-democraţii vor să „optimizeze PNRR” şi că, dacă se va forma coaliţia de guvernare PNL-PSD-UDMR „vom face o deplasare la Bruxelles să discutăm punctual”.

În ceea ce priveşte certificatul verde, ministrul Sănătăţii, Alexandu Rafila, a anunţat că acesta trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislaţia UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19. În plus, acesta afirmă că certificatul nu ar trebui să se numească verde, ci certificat COVID sau de limitare a infecţiei COVID, şi să aibă o valabilitate limitată, în funcţie de incidenţa pandemiei.

PSD nu este de acord cu prevederile proiectului de lege semnat de fostul premier Florin Cîţu, şi aflat în Parlament, la camera decizională, Camera Deputaţilor. Proiectul, respins de Senat, prevede obigativitatea certificatului verde la locul de muncă. În plus, pentru cei care nu se vaccinează anti-COVID, se poate ajunge la desfacerea contractului de muncă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Primele tensiuni în coaliţia PNL-PSD. Adrian Câciu ameninţă cu audit la ministerul Finanţelor, condus până acum de liberali